SCANDAL în Box: „Acum sunt 67 de semnături pentru demiterea conducerii federaţiei”

SCANDAL în Box: „Acum sunt 67 de semnături pentru demiterea conducerii federaţiei”

67 de membri ai Federaţiei Române de Box au semnat o petiţie prin care solicită demiterea preşedintelui Leonard Doroftei.

Leonard Dorofte, președintele Federației Române de Box, este contestat de 67 dintre membrii FRB. Aceștia îi cer fostului mare pugilist să demisioneze, din cauza stării financiare precare pe care o traversează entitatea sportivă pe care o conduce.

„Acum sunt 67 de semnături pentru demiterea conducerii federaţiei în Adunarea Generală, care sperăm să aibă loc în jurul datei de 15 noiembrie. Pentru a se realiza acest lucru e nevoie de o treime dintre cei 146 de membri afiliaţi. Dar vă asigurăm că sunt mult mai mulţi cei care doresc acest lucru. Sunt persoane dispuse să preia această funcţie şi mă gândesc acum rapid la Vasile Câtea, Francisc Vaştag sau Mihai Craiu. Eu cred că sunt oameni de valoare alături de noi", a spus Robert Băiatu, fost secretar general al FRB.

„În acest moment federaţia nu mai poate organiza competiţii şi nici să trimită sportivi la competiţiile internaţionale, deci nu mai are obiectul de activitate. Datoriile sunt pe undeva la 200.000 de euro şi cel care va veni la federaţie va trebui vină cu minim 70-100.000 de euro pentru a debloca conturile şi finanţările de la minister", a afirmat și Viorel Sima, un alt fost secretar general.