Scandal imens la spitalul “Bagdasar-Arseni”. Managerul spitalului a cerut demisia unui medic: “E bătrână, la menopauză”

La Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar-Arseni” a fost inaugurată noua Unitate de Primiri Urgenţe. Florentina Lehănceanu, unul din cei mai apreciați medici din Capitală, a fost chemată de managerul spitalului, Andi Nodiț, care este în funcție din 2019, și i-a pus în vedere că trebuie să elibereze postul.

Șefa secției UPU, doctorul Florentina Lehănceanu, unul din cei mai apreciați medici din Capitală, cu mai multe specializări și cu o experiență greu de egalat, a fost chemată de managerul spitalului, Andi Nodiț, care este în funcție din 2019, și i-a pus în vedere că trebuie să elibereze postul, scrie Mediaflux.ro.

Managerul spitalului, Andi Nodițeste, i-ar fi spus că este, „prea bătrână să conducă secția”

Doctoriței Lehănceanu, cea care este din 2008 în cadrul secției, contribuind din postura de șef de secție activ în ultimii ani la modernizarea UPU de la “Bagdasar-Arseni” i s-a spus, chiar în ziua deschiderii noului UPU: „să se gândească până luni la demisie”, căci este „prea bătrână să conducă secția”.

După aflarea veștii, colegii doamnei dr. Lehănceanu s-au mobilizat și au încercat să organizeze un protest pașnic în curtea unității, prin care să îl determine pe managerul spitalului să renunțe la această demisie forțată, mai ales că mandatul dr. Lehănceanu se termină în decembrie și chiar în ziua inaugurării este mai mult decât clar că femeia nu și-ar fi dat demisia de bună voie.

Managerul le-a comunicat: dr. Lehănceanu este bătrână, la menopauză și are o proteză de șold

După mai multe discuții însă, luni dimineață, cei peste 85 de colegi care o susțin pe șefa secției, au semnat o petiție pe care au dus-o managerului spitalului, Andi Nodiț. Acesta le-a comunicat medicilor, în întâlnire, faptul că „dr. Lehănceanu este bătrână, la menopauză și are o proteză de șold care i-ar încetini munca, mai ales că vine pandemia din nou peste spital”, potrivit MediaFlux.

Contactată telefonic, dr. Lehănceanu a confirmat: „Mi s-a sugerat să îmi dau demisia, așa că am făcut-o, numai pentru că nu îmi place să lucrez în situații conflictuale.

Mi s-a spus că sunt bătrână. Sunt din generația doctorului Arafat, nu sunt bătrână

Dacă refuzam, tot aici se ajungea. Nu mi-au reproșat absolut nimic din punct de vedere profesional, ci mi s-a spus că sunt bătrână. Sunt din generația doctorului Arafat, nu sunt bătrână. Am reușit să ajungem în acest moment atât de important, să avem un nou UPU, pe care eu l-am desenat cu mâna mea, pe desenul meu s-a creat totul. Și în ziua inaugurării, mi-au sugerat să îmi dau demisia.

În loc să ne bucurăm de momentul pe care îl așteptăm de atâția ani cu toții, toată echipa, suntem în situația în care îmi e greu să mai vin cu plăcere la muncă. Acest colectiv a dus tot greul în pandemie: doctori extraordinari, asistente fără de care nu se poate face nimic, pentru că doar în echipă se poate face treabă, infirmiere, brancardieri, cu toți oamenii aceștia eu voi lucra în continuare ca și până acum, căci îmi respect meseria și pe oamenii cu care lucrez. Este un spital greu, nu are specialități, este extrem de grea munca de aici și doar dacă ai experiență, dacă îți place meseria și ai echipă, poți salva viețile oamenilor”, e explicat medicul pentru mediaflux