Scandal imens la Cluj. Angajați MAI, implicați într-o schemă uriașă de înșelătorie

Scandal imens la Cluj. Angajați MAI, implicați într-o schemă uriașă de înșelătorie Sursa: arhiva EVZ

Un nou caz de înșelăciune în care principalii protagoniști sunt tocmai cei care ar trebui să asigure respectarea legii. Procurorii clujeni au în anchetă un caz în care sunt implicați polițiști, jandarmi și pompieri.

Aproximativ o mie de polițiști, jandarmi și pompieri din Cluj au decontat ilegal tichetele de vacanță pe care le-au primit conform legii. Aceștia au încasat banii printr-o schemă în care au fost implicați mai mulți proprietari ai unor structuri de cazare, dar și două agenții de turism fictive.

Procurorii clujeni au demarat o anchetă care vizează lucrători MAI, pentru înșelăciune, fals și uz de fals cu tichete de vacanță.

Potrivit informațiilor furnizate în cadrul acestei anchete, dosarul vizează în jur de o mie de angajați ai inspectoratelor de poliție, jandarmi și pompieri din județ. Aceștia au folosit în mod fals tichetele de vacanță pe care le-au primit de-a lungul anilor. Este vorba despre suma de 1.450 de lei, acordată de stat, prin lege, angajaților din sistemul bugetar. Banii trebuie utilizați de beneficiari, în vacanțe, pentru a-și plăti cazarea la anumite structuri de turism din țară.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursă: Arhivă EVZ

Schema prin care era înșelat statul

Ancheta a stabilit că angajații MAI nu făceau acest lucru ci își recuperau banii de care se foloseau în funcție de necesități. Concret, ei apelau la proprietarii unor unități de cazare și primeau facturi false, în baza cărora decontau sumele încasate. Aceasta deși nu petreceau nici măcar o noapte cazați în respectivele pensiuni sau hoteluri.

În această schemă, susțin procurorii ar fi fost implicate și două agenții e turism fictive, în numele cărora au fost eliberate astfel de facturi.

În acest dosar, de la Cluj Napoca, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj fac cercetări pentru înșelăciune și uz de fals. Însă, pe fir au intrat și inspectorii ANAF care verifică modaitatea în care au fost eliberate facturile, de către unitățile de cazare.

Ce sunt tichetele de vacanță

Voucherele sau tichetele de vacanță sunt beneficii similare tichetelor de masă, pe care angajații din sistemul bugetar le pot folosi pentru a achiziționa servicii turistice. Acestea nu pot fi utilizate decât în România, la structurile de cazare autohtone.

Tichetele sunt nominale și netransmisibile, sunt deductibile și scutite de taxe, atât pentru angajator, cât și pentru angajat. Acestea sunt folosite pentru plata cazării în unități clasificate, servicii de masă, transport, agrement și tratament.

Valoarea tichetelor de vacanță este de 1.450 de lei și se acordă în fiecare an, lucrătorilor din sistemul bugetar.