În urma unor acuzaţii de hărţuire sexuale primite de la câteva dintre colaboratoarele sale, John Conyers, decanul Camerei Reprezentanţilor din SUA, a demisionat din funcţie.
O anchetă internă a fost lansată marţi de Congres în privinţa acestui erou al luptei pentru drepturile civice ale negrilor, ale cărui mandate de parlamentar încep din anul 1965.
Alesul, în vârstă de 88 de ani, a negat, într-un comunicat, acuzaţiile şi a afirmat că este "nerăbdător să se justifice" în faţa Comisiei de etică a Camerei.
„Dar cred că prezenţa mea în calitate de democrat cu poziţia cea mai înaltă în cadrul Comisiei de probleme juridice nu ar servi eforturilor acesteia atât timp cât ancheta Comisiei de etică este în curs”, a precizat John Conyers, pentru a-şi explica demisia.
El a recunoscut că i-a dat puţin peste 27.000 de dolari, în 2015, unei foste colaboratoare parlamentare care îl acuza că a concediat-o pentru că i-a respins avansurile.
Informaţia a fost difuzată de site-ul Buzzfeed, care a mai obţinut câteva declaraţii sub jurământ ale unor foste colaboratoare, în care acestea vorbeau despre modul în care le-au fost făcute avansuri sexuale, scrie Agerpres.