Cu doar câteva zile înainte de Black Friday,autoritățile au propus suspendarea temporară a activităţii pentru practici comerciale incorecte în contextul zilei cu cele mai mari reduceri din an.
Este vorba despre site-ul altex.ro, adminsitrat de reteilerul cu același nume care se ocupă de comercializarea produselor electronice și electrocasnice.
Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, ca urmare a neregulilor constatate, firma a fost sancționată și cu o amendă de 50.000 lei.
„Ca urmare a neregulilor constatate, operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 50.000 lei şi a fost propusă, ca măsură complementară, suspendarea activităţii până la încetarea practicii comerciale incorecte. ANPC va informa autorităţile din domeniu, respectiv Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI, referitor la abaterile înregistrate, de Black Friday, la Altex, pentru a se putea preîntâmpina continuarea promovării acestui tip de «reducere de preţ» neconformă”, se arată în comunicatul de presă.
Protecția Consumatorului acuză fapte de înșelăciune
Potrivit sursei citate, în ultimele zile s-au desfăşurat mai multe verificări în mediul online legat de practicile comerciale din această perioadă cunoscută drept Black Friday. În data de 9 noiembrie 2021, ANPC a constatat că operatorul economic promova produse din promoție fără a aplica reducerile din preţul de referinţă. Prețul de referință este definit drept cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare, în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus.
Astfel, echipele de control ANPC au depistat peste 1.000 de produse cu abateri de preţ, afişate pe site, se arată în comunicat.
„Reprezentanţii Altex au afirmat, cu ocazia discuţiilor pe această temă, că ei nu pot fi corecţi într-o piaţă în care nimeni nu e”, se arată în comunicatul de presă.
ANPC pregătește plângeri penale
De asemenea, ANPC a anunțat că va informa organele penale competente cu privire la cazurile de înşelăciune constatate, în urma controalelor.
„ANPC îi sfătuieşte pe consumatori să manifeste atenţie sporită atunci când doresc să achiziţioneze bunuri, în perioada reducerilor, pentru a se proteja, în cazul în care apar abateri de la legislaţia în vigoare practicate de unii dintre operatorii economici şi îi asigură pe cetăţeni că supraveghează, la rândul său, permanent piaţa pentru a preîntâmpina sau sancţiona astfel de cazuri”, se mai arată în documentul citat.