Scandal de lobby la Bruxelles. Cine face legile în domeniul financiar, de fapt

Parlamentul European Sursa Foto: Arhiva EVZ

Un grupde lobby extrem de secretos a plătit nu mai puțin de 6 milioane de euro pentru cazarea europarlamentarilor în hoteluri de lux, scrie Politico, într-o investigație.

Lobby dubios la Bruxelles

Eurofi, un „think tank” cu activitate discretă care oferă corporațiilor acces la politicienii și birocrații de la Bruxelles, a primit de la industria financiară o sumă totală de 6 mil de euro, alimentând temerile cu privire la potențiale acte de corupție precum plăți pentru influențarea deciziilor.

Nivelurile veniturilor încasate de Eurofi o plasează pe primul loc printre firmele de lobby din UE, în ciuda faptului că are doar trei angajați și nu își face publice rapoartele contabile

Principala activitate a Eurofi constă în organizarea unor întâlniri în spatele ușilor închise, în perioada premergătoare reuniunilor miniștrilor de Finanțe din UE, la care participă oficiali europeni de vârf, bancheri centrali și persoane din industria finanțelor.

Europarlamentarii recunosc că au primit sejururi de lux de la firma de lobby

Membrii seniori ai Parlamentului European, cu roluri influente în realizarea legislației financiară, au recunoscut că Eurofi a plătit pentru sejururile lor la hoteluri de lux și pentru o parte dintre călătoriile lor.

Organizația Eurofi a atins un buget de 5,7 milioane de euro în 2023 din plățile încasate de la clienții săi, printre care cele mai mari bănci, burse de valori și giganți din tehnologie, inclusiv BlackRock, Goldman Sachs și American Express, potrivit raportului de transparență din iulie, care a oferit primele informații publice despre finanțele sale, după ani de zile de activitate.

Deși nu se pune problema unor infracțiuni, situația ridică îngrijorări cu privire la natura lobby-ului în UE: cine plătește, și cât de mult - și ce fel de influență cumpără banii lor?

Eurofi, în miezul evenimentelor

Importanța sectorului financiar de la Bruxelles a devenit tot mai vizibilă în ultimii ani, odată cu introducerea unor reguli mai restrânse pentru bănci și asiguratori, față de cele cerute de autoritățile de reglementare și cu notabilul succes în temperarea reformelor care ar fi putut afecta interesele sectorului financiar.

„Este unul dintre cele mai opace grupuri la care mă pot gândi”, a spus Kenneth Haar, cercetător la Corporate Europe Observatory, un organism al unei companii non-profit. „Este cu adevărat ciudat să ai un buget atât de mare cu doar câțiva oameni”.

Configurația Eurofi este diferită de alte firme de lobby mari de la Bruxelles, care își înmulțesc birourile pentru a încerca să influențeze politica și să câștige simpatia eurocraților de top. Eurofi insistă că nu reprezintă interesele industriei financiare, ci doar oferă o platformă pentru discuții.

Sume imense învârtite de firma de lobby în finanțe

Dar veniturile sale plasează compania Eurofi printre cele mai mari organizații de lobby de la Bruxelles, imediat după giganți tehnologici precum Google și Apple, care au fost nevoite să investească resurse uriașe pentru a lupta cu tendințele de cenzură și reglementările anticapitaliste de la Bruxelles. Printre clienții Eurofi se află peste 100 de jucători financiari, iar bugetul său a crescut cu aproape 50% de la ultima raportare disponibilă public, cea de 3,9 milioane de euro din 2020, ceea ce face ca doar Insurance Europe să îi fie superioară printre firmele de lobby pentru industria financiară.

Aceasta înseamnă că are mai multe resurse decât principalele companii de lobby bancar, decât puternicul lobby al industriei farmaceutice (Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice) și decât grupul de afaceri generale BusinessEurope.

„Are acces foarte ușor la funcționarii publici și factorii de decizie, iar atunci când își măresc bugetul, vor avea și mai mult acces”, a mai comentat Haar.

Alți lobby-iști, nevoiți să participe, pe bani buni, la evenimentele Eurofi

Ordinea de zi a evenimentului său de la Budapesta din septembrie arată cine stă în fruntea finanțelor europene. Lista îl include pe guvernatorul Băncii Centrale a Franței, François Villeroy de Galhau, pe președinta Băncii Europene de Investiții, Nadia Calviño, și pe vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. Sunt așteptați să participe, de asemenea, sute de reprezentanți ai industriei financiare.

O serie de lobbyști financiari se plâng de costurile impuse de Eurofi pentru participarea la aceste evenimente, precum și de obligația de a menține evenimentele strict private, dar nu au de ales și participă, pentru că altfel, spun ei, ar pierde mai mult.

Politico precizează că Eurofi a refuzat să facă orice comentariu în legătură cu activitatea sa, precum și să răspundă întrebărilor puse de jurnaliști. Dar Jean-Marie Andres, un membru senior Eurofi, care spune că nu este autorizat să vorbească cu jurnaliştii, a declarat totuși că firma la care lucrează nu ar trebui văzută ca una de lobby, ci doar ca o firmă ce organizează evenimente de profil.

Eurofi insistă că „nu reprezintă interese comerciale” și acționează „într-o perspectivă de interes general pentru îmbunătățirea pieței financiare în ansamblu”, iar . bugetul său crescut a reflectat doar inflația și nevoia de a închiria spații mai mari.

Eurofi, lipsită de transparență

Activiștii pentru transparență spun însă că acest lucru este în contradicție cu faptul că Eurofi încasează bani de la companii financiare masive, precum Amazon Web Services și J.P. Morgan. Dar, în ciuda criticilor privind costurile mari și lipsa de transparență, oficialii UE continuă să participe la întîlnirile Eurofi.

Și mai important, Grupul Eurofi a fost cel care a plătit sejururile politicienilor exact pentru întâlnirile în care s-au rescris regulile financiare europene, potrivit dosarelor publice.

De exemplu, europarlamentul german Markus Ferber, ce francez Stéphanie Yon-Courtin, eurodeputatul olandez Paul Tang și cel spaniol Jonás Fernández au dezvăluit, toți, că Eurofi le-a achitat nota de plată pentru hotelurile elegante în care s-au cazat și o parte din costurile călătoriilor făcute pentru a participa la evenimentele desfășurate între 2021 și 2023.