Criminaliștii germani analizează mai multe scrisori ce conţin ameninţări cu moartea, trimise către politicieni şi presă.
Biroul Federal al Poliţiei Criminaliste a Germaniei şi mai multe dintre filialele sale din landuri examinează scrisori ce conţin ameninţări cu moartea împotriva unor politicieni, procurori şi jurnalişti.
Ameninţările au fost primite de doi membri ai parlamentului german, Bundestagul, doi parlamentari regionali, un procuror, nouă birouri editoriale şi o firmă de avocatură din Berlin, potrivit RND, care a văzut conţinutul scrisorilor.
Scrisorile sunt semnate cu "Sieg Heil" şi "Heil Hitler" şi pretind că expeditorii au suficientă muniţie pentru a ucide toţi destinatarii, potrivit RND. În ianuarie, parlamentarul din Bundestag Karamba Diaby a primit o ameninţare cu moartea similară, care se presupune că a venit de la acelaşi expeditor.