Scădere semnificativă a șomajului în Republica Moldova, în 2024. Fierbere mare pe piața muncii

Loc de muncă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Republica Moldova. Date încurajatoare prezentate de autoritățile din Republica Moldova, ce vizează piața muncii. Anul în curs a adus o scădere semnificativă a șomajului, în condițiile în care tot mai multe persoane din câmpul muncii și-au găsit joburi.

Categoria de vârstă care stă cel mai bine la acest capitol este cea de 25 - 54 de ani, conform statisticii. Acest eșantion de populație, unul reprezentativ, se află în vârsta aptă de muncă. Și deține toate atributele pentru a lucra, fiind în afara perioadei de studii și înainte de pensionare, după cum au transmis reprezentanții de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

A scăzut numărul șomerilor din Republica Moldova, în anul 2024

Pe de altă parte, la polul opus, datele oficiale relevă că 347.000 de persoane ce sunt apte de muncă rămân în afara pieței muncii.

Sursa foto: Iryna Drozd | Dreamstime.com

Oficialii Ministerului Muncii și Protecției Sociale au mai anunțat că au de gând să acționeze decisiv pentru a sprijini familiile, în special femeile, în găsirea unui echilibru între viața profesională și cea de familie. Ținând cont de faptul că 102.000 de persoane apte de muncă sunt inactive din cauza responsabilităților de îngrijire. Se mai menționează în comunicatul respectiv.

La data de 1 iulie a acestui an, Guvernul de la Chișinău a lansat un nou concurs pentru crearea și extinderea creșelor publice, fiind alocate 20 de milioane de lei pentru proiectele respective.

Obiectivele Ministrului Muncii și Protecției Sociale

Cu ajutorul acestui program, în anul precedent, 20 de localități au beneficiat de programul de extindere a creșelor, ceea ce înseamnă 15 grupe noi create și 20 de grupe de creșă renovate și pregătite pentru sezonul rece. Pe lângă acestea, au fost create opt grupe noi, finanțate de partenerii externi, 10 grupe renovate, au fost lansate opt creșe de tip familial și două creșe ce au fost amenajate de angajatori.

Se va urmări, totodată, și crearea mai multor oportunități de angajare și asigurarea că sistemul de asistență socială nu descurajează munca. În condițiile în care, datele mai arată că 108.000 de persoane apte de muncă nu sunt active din alte motive decât pensionarea, studiile, migrația sau responsabilitățile de îngrijire, conform TVR Moldova.