Savanţii aruncă bomba: UN ASTEROID GIGANT se îndreaptă spre PĂMÂNT. IMPACTUL de săptămâna viitoare va fi DEVASTATOR

Savanţii aruncă bomba: UN ASTEROID GIGANT se îndreaptă spre PĂMÂNT. IMPACTUL de săptămâna viitoare va fi DEVASTATOR

Oamenii de ştiinţă occidentali anunţă terifianta descoperire a unui asteroid gigant care se îndreaptă cu viteză spre Pământ. În prezent sunt căutate cu disperare soluţii pentru devierea traseului acestuia.

Potrivit siteului yackler.ca, uriaşul corp ceresc - 2016-FI – măsoară un kilometru în diametru şi ar putea devasta un continent întreg dacă nu se intervine urgent. În acelaşi timp, siteul mai sus menţionat atrage atenţia asupra unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Columbia şi Institutul Naţional Francez.

Acesta dezvăluie un fapt mult mai cutremurător decât lovirea Pământului de către un asteroid gigant care, în realitate, nu se ştie exact când şi dacă se va produce – 59% dintre materialele care circulă în reţelele de socializare nu sunt, în realitate citite, de către cei care le distribuie.

Publicaţia Washington Post scrie la rândul său: realitatea este dramatică pentru că există numeroase cazuri în care cel puţin 6 din 10 utilizatori de reţele de socializare distribuie articole fără să citească mai mult de titlu sau primul paragraf, în realitate neavând habar de conţinutul propriu-zis, care în multe cazuri poate fi complet diferit de “cârligul” reprezentat de un titlu exagerat sau un şapou pompos menit să genereze clickuri în online.

Ne puteți urmări și pe Google News

La începutul lunii trecute, pentru a demonstra superficialitatea mediului online, siteul Science Post a publicat nici mai mult, nici mai puţin, sub titlul alarmist “Studiu: doar 70% dintre utilizatorii de Facebook citesc mai mult de şapou în cazul unor articole ştiinţifice înainte de a posta un comentariu”, un “lorem ipsum” (text standard utilizat pentru a simula casete de text şi a uşura evaluarea designului unei viitoare tipărituri sau a unui site web). Rezultatul a fost frapant: cel puţin 46.000 de oameni au distribuit materialul care habar nu avea că el conţine, de fapt, un “lorem ipsum”

Studiul realizat de Columbia şi Institutul Naţional Francez arată astfel că multe din ştirile devenite virale în online nu sunt neapărat şi cele mai citite.

“Oamenii par mai degrabă nerăbdători să distribuie un articol decât să-l citească. Este însă o situaţie tipică pentru felul în care omul modern consumă informaţia. Publicul a ajuns să-şi formeze o opinie pe baza unui simplu rezumat sau un rezumat al rezumatului, fără a face efortul de a merge în profunzime”, spune Arnaud Legout, unul dintre autorii studiului mai sus menţionat.  

Ce e şi mai trist e faptul că adesea la secţiunea comentarii apar opiniile unor “specialişti” care îşi dau, convingător, cu părerea despre articole pe care nu le-au citit niciodată integral.

Cercetătorii vă sfătuiesc să nu distribuiţi niciodată un articol, indiferent cât de credibilă pare sursa, fără să-l fi citit integral. Numai în felul acesta puteţi ajuta ca informaţiile false, incomplete sau după ureche să nu se răspândească.

Surse: yackler.ca, thesciencepost.com, washingtonpost.com