Sataniștii moderni, un colectiv mondial „unit de un set de valori”. Sunt prezenți și în România

În contextul valului de activism revendicativ care se manifestă în plan european la acest început de vară, și în Europa Centrală se manifestă evoluții semnificative, cu implicații de risc și pentru România.

Primul val: hașișinii

După prăbușirea Cortinei de Fier, în anii 1990, milioane de oameni au avut prilejul să călătorească în străinătate. Pe atunci mai credeam poveștile alea despre o Europă fără frontiere, așa că modernizarea punctelor vamale și suplimentarea personalului au fost lăsate pentru altă dată. Asta a constituit o invitație pentru mediile interlope implicate în traficul de ”etnobotanice”, mai ales că polițiile din Estul Europei nu aveau cadrul legal, expertiza și aparatura necesare ca să stăvilească fenomenul.

Pentru traficanți, singura problemă era crearea unei rețele de intermediari care să ”deschidă piața”, sens în care au recurs la sub-cultura ”satanistă”, la modă în Occident în acele vremuri. Primele nuclee sataniste au apărut, prin România, în 1992. Deloc întâmplător, principala poartă de intrare a subculturii sataniste era Constanța, unde primele grupări au fost înființate de un emisar al „Fraților Stăpânului” din București. Acesta furniza țigări cu hașiș elevilor din liceele „Traian” și „George Călinescu”, prin intermediul a doi sataniști locali, „Șacalul” și „Hiena”.

Dar curând combinația satanism + hașiș s-a dovedit devastatoare. Scandalul a izbucnit în mai 1995, când în zona conductelor de termoficare de lângă stația CFR a fost găsit cadavrul lui I.T., de 41 de ani, alcoolic, fără domiciliu fix. Avea gâtul tăiat și, pe față și pe trup, însemne indescifrabile. Peste cinci zile, la numai 800 de metri de locul primului omor, este găsit cadavrul lui M.V., de 50 ani. Tot cu gâtul tăiat, tot cu pentagrama satanică scrijelată pe trup. După ceva eforturi, Poliția i-a identificat pe autorii celor două omoruri: Horaţiu P., Tiberiu P. și Cristinel A. La percheziții s-a găsit arma crimei, precum și un întreg inventar ”cultic” satanist. Făptașii au recunoscut că au comis crimele în numele lui Satanei. Și toți trei erau deja în atenția Poliției: anterior asasinatelor, profanaseră un monument local al eroilor.

Satanismul ”progresist”

Scandalul sataniștilor dobrogeni a fost amplificat de o serie de sinucideri rituale prin spânzurare, dar și de o nouă crimă oribilă: în mai 1997, Dan Florentin T. din Constanța și-a ucis mama, prin ștrangulare cu un cablu electric. La percheziție s-au descoperit însemne sataniste. Presiunea publicului a fost suficient de puternică pentru a pune în mișcare instituțiile Statului, care au uzat de mijloace specifice pentru a destrăma anturajele sataniste din mai multe județe ale României.

Vreme de un sfert de veac, fenomenul satanist românesc s-a mutat pe Internet: conform www.bisericasatanista.org. Biserica Satanistă din România „este o comunitate on-line, care-și propune să promoveze Teoria Satanistă Modernă”.

Care anume ”Teorie Satanistă Modernă”? Asta am putut afla abia în iunie 2017, odată cu constituirea The Global Order of Satan (GOS),  „colectiv mondial de sataniști uniți de un set de valori”.

Așa cum era de așteptat, aceste ”valori” sunt cam ciudate: GOS se definește ca o ”religie”, deși declară: „suntem atei, ceea ce înseamnă că nu credem în supranatural: fără Dumnezeu, fără demoni, fără îngeri, fără duhuri (sfinte sau de alt fel) și fără Diavol”. Într-un cuvânt, adepții Noului Val Satanist nu cred în nimic, deci suntprogresiști”: „The Global Order of Satan este o Misiune Satanică progresistă, independentă, ne-teistă, cu Loji în lumea întreagă. Promovăm idealurile satanice, încurajăm autoperfecționarea și combatem opresiunea exercitată de religiile hegemonice.” Și, ca orice ”progresist” care se respectă, neo-satanistul luptă nu numai cu ”religiile hegemonice”, ci și cu instituțiile Statului Capitalist: „din istorie știm că aceia care ridică glasul împotriva guvernelor, dictatorilor religioși și a corporațiilor care întotdeauna acordă prioritate profitului, iar nu oamenilor, sunt adesea arestați, omorâți sau înfierați. De aceea urmăm învățătura alegorică a Satanei: e nevoie să ne folosim vocea ca o unealtă de disidență bazată pe dovezi, împotriva regimurilor corupte oriunde le găsim.”

”Autonomismul” satanist

Această doctrină ciudată, care promovează sub numele de ”satanism” un activism anticapitalist și antistatal de factură progresistă, a înregistrat un succes neașteptat în medii marginale și radicalizabile. La câteva luni după întemeierea, în Marea Britanie, a Global Order of Satan, a luat ființă Loja GOS din Ungaria, „A Global Order of Satan magyarországi páholya vagyunk”), al cărei crez este „Sátán számunkra az önkényuralom elleni lázadás” („Pentru noi, Satana înseamnă rebeliune împotriva tiraniei”). Iar ”tiranie” înseamnă, pentru satanistul progresist de cultură maghiară, orice se opune autonomiei personale, care constituie al doilea dintre cei șase ”stâlpi de doctrină” ai Global Order of Satan: „ Să respecți inviolabilitatea corpului, autonomia voinței și dreptul suveran al fiecărui individ de a-și călăuzi propria viață”. Iar acest ”drept suveran al fiecărui individ, autonomia personală” este deasupra oricărei legi ori instituții: „Dreptatea întotdeauna va trece înaintea oricărei legi, instituții ori text religios, cât timp realizarea dreptății nu contravine Stâlpilor doctrinei satanice”. Altfel spus, fiecare face ce i se năzare că ar fi ”drept”.

Odată cu ridicarea restricțiilor din pandemie, Global Order of Satan și-a constituit Loji în Suedia, Franța, Italia, Polonia, Germania, Austria, ba chiar și în Brazilia și Israel. În plan european, GOS se străduiește în prezent să alcătuiască structuri satanic-progresiste în Cehia și Slovacia. Iar Loja din Ungaria, „A Global Order of Satan magyarországi páholya vagyunk”, care are deja câteva sute de membri, se străduiește să se extindă și în Transilvania.

GOS fi o organizație ”progresistă”, dar tradiția rămâne tradiție! Iar la noi în Țară, primele manifestări satanist-progresiste ungare sunt profanarea monumentelor locale ale eroilor, identice cu acțiunile de acum un sfert de veac ale celor trei asasini sataniști de la Constanța: inscripționare, defecare, dislocare. Iată spre exemplu în ce hal a fost adus Monumentul Eroilor Români din Miercurea Ciuc!

Monumentul Eroilor din Miercurea Ciuc

Satana și Primăria

Acum mai bine de 25 de ani, când primul val satanist a măturat România, Harghita și Covasna au fost relativ ferite. La Miercurea Ciuc, care de altfel este unul dintre cele mai patriarhale și liniștite orășele ale României, în anii 1990 erau numai câțiva sataniști,  care se întâlneau la sfârșit de săptămână în barul „Talos”: mai mult rockeri decât sataniști. De aceea, autoritățile locale, în frunte cu primarul din Miercurea Ciuc, dl. Korodi Attila, tind să subevalueze periculozitatea fenomenului. Filiala Harghita a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” a semnalat autorităților locale incidentul, dar efectul este până în prezent nul.

La Satu Mare însă, lucrurile stau cu totul altfel. Autoritățile locale mai țin minte că, acum 25 de ani, o grupare satanistă alcătuită din elevi de la Liceul ”Doamna Ghica” din localitate au spart într-o noapte cancelaria și au dat foc imobilului. Din fericire au ars doar cataloagele!

Atunci când în cursul lunii mai 2013 au fost vandalizate busturile lui Avram Iancu și Vasile Lucaciu, precum și mormântul unui ostaș român căzut pentru eliberarea orașului, conducerea UDMR Satu Mare, prin președintele Pataki Csaba și deputații Magyar Lorand și Nagy Szabolcs, a fost prima care a reacționat, condamnând vandalismele. Nu s-au lăsat antrenați pe panta diversiunii etnice, probabil și fiindcă sunt mai bine informați asupra problemelor pe care le ridică,  și în Ungaria, evoluțiile ”progresist – sataniștilor” din Global Order of Satan.

Așteptăm cât de curând o poziționare similară și la Miercurea Ciuc, înainte să apară manifestări mai grave, cum ar fi o alunecare ”în stil dobrogean”!