Familia Mircea are patru copii cu vârste între 6 și 14 ani. Mama lucrează în trei schimburi la o fabrică de biscuiți, iar tatăl muncește cu ziua.
S-au născut fără noroc, dar luptă pentru o viaţă mai bună. Familia Mircea are patru copii și locuiește într-o garsonieră confort III în cartierul Rahova din București. Camera nu este mai mare decât o cutie cu chibrituri unde, așezați în paturi suprapuse stau Patric (6 ani), Ștefania (9 ani), Vlad (14 ani) si Răzvan (13 ani), cele patru comori, cum le numesc părinții, pentru care se zbat zilnic să le asigure un trai decent.
Ion, tatăl copiilor, a lucrat vreme de 16 ani la întreprinderea Vulcan, iar de când a fost disponibilizat lucrează cu ziua pe unde apucă. Mama copiilor a finalizat anul I la facultatea de Teologie ortodoxă București și lucrează în trei schimburi la fabrica de biscuiți Rostar pentru 800 de lei pe lună. „Ne-am chinuit şi am făcut rost de bani, am achitat 60 de milioane la întreţinere pentru că ne-au ameninţat că ne iau casa”, povestește tatăl copiilor.
Voluntară la Asociația Sf. Stelian
În cele 24 de ore pe care le are o zi mama îşi găseşte timp, printre cursuri şi turele de la muncă să fie şi voluntară la Asociaţia Sf. Stelian. „Am ales să fiu voluntar ca să fiu aproape de copii, dar am învăţat şi eu câte ceva. Am făcut cursuri de asistenţă socială, dar nu m-am putut angaja pentru că nu aveam studii superioare. Până murim, învăţăm.” Răzvan şi Vlad, fraţii cei mari, joacă fotbal la Clubul Sportiv Pro Team. Răzvan are însă și o altă pasiune. Iubeşte teatrul şi a câştigat premiul I la Festivalul ConilFest împreună cu echipa „Creative Act” a Asociaţiei Sfântul Stelian. Răzvan mai participă și la olimpiade și concursuri de limba și literatura română. În ciuda lipsurilor materiale, copiii sunt întotdeauna curat îmbrăcați şi respectuoşi.
Vlad, pasionat de istorie, geografie și informatică se pregătește psihic pentru capacitate. Are un an greu în faţă şi își doreşte să dea tot ce e mai bun pentru viitorul lui. Ştefania spune că materiile ei preferate sunt religia şi matematica. Fetiţa nu poate vorbi corect, motiv pentru care merge la logoped.
Patric începe şcoala în toamnă. Mama nu îşi face probleme în privinţa lui. Ştie deja să numere până la 100 şi îşi doreşte să înveţe să cânte la chitară. „Una mică acolo, e bună pentru mine”, spune Patric.
De multe ori, cina celor șase se compune din felii de pâine cu gem. Din salariul de 800 de lei, mama trebuie să le plătească celor doi frați antrenamentele de fotbal, fetiței ședințele la logoped, să pună ceva pe masă și să plătească și întreținerea pentru că riscă să ajungă în stradă. Îşi doreşte foarte mult să termine facultatea, dar are şase restanţe: “Nu ştiu cum fac faţă, dar fac. Trebuie să fac. Am patru restanţe deoarece am lipsit pentru că am fost la serviciu, iar două dintre ele pentru că la examenul cu preoţi este foarte greu să treci.”
Copiii cresc şi odată cu vârsta cer alte lucruri. Sunt isteţi şi curioşi, iar pentru asta au fost premiați de asociaţie şi pleacă în toamnă în tabără la Plaiul Foii. Răzvan a primit premiu pentru învăţătură, iar Ştefania premiu pentru cuminţenie.
Cei mici și-ar dori un laptop, însă cei mari înțeleg care e situația. Mama îi alină și le spune că dacă sunt cuminți, o să le aducă Moș Crăciun, în timp ce rupe cât poate din salariul ei incredibil de mic.
Părinţii sunt mulţumiți că, de bine de rău, au un acoperiş deasupra capului şi sunt în stare să muncească pentru ei. Pe măsură ce copiii cresc lipsa spațiului devine o altă problemă a familiei.
Asociația îi ajută și ea cum poate, la fel ca și pe alte familii defavorizate. Unul dintre voluntari, Andrei Sîrbulescu, suportă o parte dintre cheltuielile pentru curent și mâncare. „Nu am putut rămâne indiferent la drama acestor oameni, am încercat întodeauna să îi ajut cu ce pot, acum îmi doresc să le asigur acestor copii o maşină de spălat pentru că mamele lor se chinuie enorm să îi păstreze curaţi“, a declarat Andrei Sîrbulescu.
Din lipsă de spațiu, cei patru copii ai familiei Mircea dorm în paturi suprapuse