Şase semne alarmante pentru sănătate

Şase semne alarmante pentru sănătate

Ochii care se zbat pot indica o lipsă de calciu, senzaţia permanentă de frig poate ascunde o boală a tiroidei, iar sughiţatul excesiv poate fi cauzat de probleme la stomac.

Dacă vi se pare că alimentele au un gust prea sărat sau prea dulce este posibil să aveţi o afecţiune neurologică, iar dacă sughiţaţi excesiv, aţi putea avea probleme cu rinichii sau stomacul, vă avertizează specialiştii americani citaţi de publicaţia „Forbes“. Experţii vă explică şase semne aparent minore care pot ascunde boli grave. 1 Gust intens. Dacă aveţi senzaţia că alimentele sunt prea dulci, prea picante sau prea amare aţi putea avea o afecţiune neurologică numită hipergeuzie. „Modificarea gustului poate să apară şi la cei cu diabet sau la cei care iau anumite medicamente, prin afectarea primară a receptorilor gustativi“, afirmă Doru Cristian Gavrilă, medic internist la Policlinica Nr. 2 din Brăila. 2 Vi se zbat ochii. Dacă observaţi că dintr-o dată vi se zbat ochii foarte puternic, probabil că aveţi blefarospasm. Aceasta este asociată cu stresul sau cu un consum prea mare de cafea sau nicotină. Totodată, poate apărea la cei care stau prea mult timp în faţa calculatorului. „Blefarospasmul poate fi cauzat de iritaţii locale, de o conjunctivită sau o alergie. Poate fi vorba nsă şi de un dezechilibru de sodiu, potasiu, calciu sau magneziu din sânge“, explică Andreea Ciubotaru, medic oftalmolog la Centrul Medical Infosan din Bucureşti. 3 Limbă „geografică“. Dacă în aceste crăpături se depun bacterii, poate apărea o respiraţie urât mirositoare, susţin specialiştii americani. „De multe ori, limba poate prezenta şanţuri. Este ceea ce se numeşte «limba geografică». Cei care au aşa ceva au nevoie de o igienă bucală foarte bună. O dată pe zi trebuie să cureţe partea dorsală a limbii cu un instrument special care se găseşte n farmacii.

Dacă igiena nu este bună, există posibilitatea unor inflamaţii la nivelul şanţurilor limbii care pot duce la un miros neplăcut al gurii“, explică Bogdan Bader, medic stomatolog, chirurg principal buco-maxilo-facial la „BB Clinic“ din Bucureşti. Dacă mirosul neplăcut nu dispare după zece zile de tratament cu apă de gură pe bază de clorhexidină, mergeţi la medic, vă sfătuieşte specialistul. 4 Sughiţ excesiv. De cele mai multe ori, sughiţul durează câteva minute, dar există şi persoane care au astfel de episoade timp de câteva ore. O cauză ar putea fi iritarea nervului frenic (nervul motor al diafragmei). „Sughiţul excesiv poate apărea la persoanele cu suferinţe ale organelor digestive, precum pancreasul, colicistul, stomacul sau la cele cu insuficienţă renală“, explică Doru Cristian Gavrilă. 5 Senzaţie permanentă de frig. Aceasta ar putea fi cauzată de hipotiroidism, afecţiune mai frecventă la femeile n vârstă decât la bărbaţi. Alte semne ar mai putea fi constipaţia, pielea uscată, kilograme în plus în mod inexplicabil şi voce răguşită. 6 Unghii descuamate. Crustele mici de pe unghii ar putea fi un semn de psoriazis, dar şi de boli autoimune precum artrita reactivă, vă avertizează specialiştii americani.

Ne puteți urmări și pe Google News