Șase documentare frumoase pentru bucuria minții și a sufletului. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Șase documentare frumoase pentru bucuria minții și a sufletului. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Nu este uşor să-ţi controlezi temperamentul într-un mediu nesigur şi care îţi provoacă mereu probleme. Dar, pe cât posibil, evită reproşurile, astăzi fii constructiv, caută soluţii, rezolvări!

8 iunie

 Șase documentare frumoase pentru bucuria minții și a sufletului. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

Pe 8 iunie s-au născut Robert Schumann, Sir Francis Crick, Barbara Bush, Nancy Sinatra, Bonnie Tyler, Anatol Vieru.

Ne puteți urmări și pe Google News

În calendarul creştin-ortodox fix sunt Sfinţii: Nicandru şi Marcian (cu litere bold, înseamnă că au fost protoromâni, sau români). Aducerea moaştelor lui Sf.M.Mc. Teodor Stratilat. Nimic, dar nimic, în ”Kalendar”.

 

Institutul Național al Audiovizualului (INA) și France Télévisions propun o serie de șase documentare intitulate ”Bonnes ondes” cu ocazia aniversării a celor 100 de ani ai radioului în Franța.

Cele șase episoade, pentru bucuria sufletului și a minții, au, fiecare, câte 7 minute și trasează o călătorie în timp, prin muzică, noapte, extaz, călătorie, insomnie și confesiuni. Sunt șase plimbări relaxate, creative și pline de bucurie pe marginea epocilor și a evenimentelor parcurse. Frumoase de urmărit, de ascultat și de privit.

Fiecare secvență este îmbrăcată în extrase sonore identificate și obținute din arhivele diferitelor posturi din Franța. De exemplu, o succesiune de mari voci de demult și contemporane. Seria de sunete, voci și secvențe din arhive a fost scrisă și realizată de Mathilde Hirsch și Billie Thomassin și co-produsă de INA și France Télévisions.

Site-ul 100 de ani de Radio face mai multă istorie și vorbește despre primele stații de radiodifuzare din anii ’20 ai secolului trecut, când, fiecare țară, în funcție de autoritatea politică, a ales să creeze o instituție de stat din acest nou mijloc de expresie sau să-l lase liber.

Dacă pentru țări totalitare ca Uniunea Sovietică, sau China, radioul era o afacere de stat aflată în mâinile puterii, propagandă de stat, celelalte state au abordat diferit noua invenție. În SUA, mult timp nu a existat un radio public.

Între 1920-1930 au apărut sute de radiouri. În Europa, în Marea Britanie, de exemplu, s-a optat pentru un radio de stat, BBC, independent de puterea politică. În Franța, legislatorul a ezitat timp de 20 de ani între un radio de Stat, sau unul privat și le-a lăsat  să coabiteze.

La începutul lui 1920, primele două radiouri care au emis în Paris, au fost unul de stat, Postul Turnului Eiffel, lansat de armată și unul privat, Radiola. Același lucru s-a întâmplat în marile orașe din Franța. La început, radiourile private puteau funcționa doar pe baza unei autorizații, apoi, la sfârșitul anilor 20, nu s-a mai acceptat niciun post nou. În continuare, apariția radiourilor de stat nu se va face în funcție de o anumită politică, ci datorită necesităților dezvoltării locale.

De la început, radiourile de stat din Franța s-au aflat în grija administrației PTT (Poșta, Telegraf, Telefon). Termenul de radio de stat s-a instituit abia în anul 1980. În 1923 a fost lansat postul de radio Paris PTT. Apoi, în 1931, s-a lansat Postul Colonial, strămoșul RFI care emitea pe unde scurte, pentru colonii.

Statul a naționalizat în anul 1935 principalul post de radio privat, Radio Paris, pentru a-l transforma în al treilea program național. Această schemă cu 3 radiouri naționale și unul internațional a fost menținută încă 50 de ani. Și istoria a continuat…

Aflu, din presă, că România a intrat în clubul țărilor sinucigașe care folosesc, sau, vor folosi, tehnologia chinezească 5G. Câțiva care au încasat comisioanele s-au îmbogățit și cei foarte mulți o să facă cancer. Dar nu se pot lega cazurile de cancer de tehnologia 5G, după cum ne se poate demonstră că fumatul duce obligatoriu la cancer pulmonar. Părerea prietenei mele de la CERN. Eu nu am nicio părere, sunt trist și supărat. Vorba bancului, asta ne mai lipsea!

 

Cred că o să citesc ceva, poate Biblia, Psalmii lui Solomon, poate Cetatea Fericitului Augustin, mâine vine, dacă nu plouă, starețul Cristian să cosim iarba și să mai trebăluim pe la pomi și în grădină, așa că o să mă trezesc de dimineață, pentru că, sunt absolut sigur, că mâine este, în definitiv, o altă zi!

HOROSCOP     8   iunie   2021

 BERBEC   Sufletul tău este sediul unor emoţii foarte diverse şi puternice, se trântesc cu furie uşi, pe coridorul dintre inimă și minte. Cine trăiește intens, cine iubește, acela trăiește mult. Concentrează-te numai pe treburile de rutină şi nu lăsa să fii deranjat. Mare atenţie la cheltuieli şi la cei care îţi propun astăzi cheltuieli. Ai intrat într-o rutină plictisitoare zi-lumină, rutină relativ importantă pentru viitorul afacerilor. Tot ceea ce începi sau programezi astăzi pot să aducă rezultate fructoase, dar repet, trebuie să fii sigur că poţi să duci proiectul la capăt.

TAUR   Aspecte favorabile deciziilor, la muncă. De asemenea, o zi relaxantă, plăcută, ba chiar interesantă, sub aspectul realizărilor personale. Găseşti nota potrivită în mai toate domeniile. Ziua de astăzi se configurează ciudat - tu pari că eşti pusă în faţa unei decizii. Adica nu şti ce sa alegi intre două căi de urmat. Decizie care nu-ţi este chiar la îndemână fiind vorba de o problemă mai complicată şi probabil foarte personală. Mai multă odihnă, mâncare naturală şi o muzică relaxanta pot să mai reducă din oboseală cronică acutizata  de o perioadă densa si agitata. Probabil ca te vei lumina mai pe seară şi îţi vei spune că noaptea este un sfetnic bun.

GEMENI  Astăzi timpul pare că te presează şi nu termini ce ai de spus, asta pentru că ai un debit verbal prea mare şi te pierzi în amănunte. Scurt, concis, repetă de mai multe ori mesajul de comunicat! Eşti dispus să porţi conversaţii lungi, despre subiecte diverse. Mercur, retrograd, la tine în zodie, te influenţează, totuși, favorabil şi debitul verbal are volumul unei Niagare. In toata această dorinţă de afirmare a „eului”, care se exprimă, nu trebuie să pierzi din vedere să ciuleşti urechile. În cele mai multe cazuri vorbele stârnesc alte vorbe, confesiunile multe determina destainuiri şi mai şi... Dedică ziua celor dragi, familiei, prietenilor sau partenerilor apropiaţi.

RAC  Trebuie să analizezi ultimele demersuri şi evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Înaintea unui atac, înaintea unui nou proiect, forţele trebuie să se regrupeze, spune Sun Tzu. Profesional dar şi personal treburile par să meargă ceva mai bine. Dar exista intotdeauna un „dar” eşti mereu fascinat de găsirea formulei care să te umple de bani. De exemplu astăzi te gândeşti cum să faci să cheltuieşti mai puţin. Gândeşte-te mai puţin la bani şi mai mult la oamenii care te iubesc, aşa cum eşti. Aşa cum eşti, nu mai bogat sau mai puternic. Te afli sub protecţia binevoitoare a stelelor care te favorizeaza cu idei noi si indraznete, dacă nu comice, mai ales daca lucrezi in domenii legate de copii.

 LEU  Nu este uşor să-ţi controlezi temperamentul într-un mediu nesigur şi care îţi provoacă mereu probleme. Dar, pe cât posibil, evită reproşurile, astăzi fii constructiv, caută soluţii, rezolvări!  La serviciu nu te lăsa atras în probleme mărunte care te obosesc, dar nu produc nimic concret. Nu te grăbi nejustificat, nu este genul tău şi nici nu dai rezultate mai bune procedând astfel. Până la urmă iei o hotărâre, dar vei constata că nu ai luat în considerare toate datele problemei, că ţi-ai făcut o politică socială păguboasă, că uneori stai „cu botul pe labe” în defensivă. Totuşi, astăzi te simţi din ce in ce mai in formă, cu mai multă energie şi dinamism, şi aceasta chiar dacă vremea este capricioasa şi presiunea atmosferică variază. Ai de luat şi o altă decizie. Mai grea.

FECIOARĂ   Pragmatismul tău poate fi de mare folos astăzi, viziunea ta realistă poate aduce succes. O zi obositoare, dar productivă. Seară plăcută în compania celor dragi, poate la un spectacol, film, online. Astăzi, sănătatea ta este bună, iar banii nu sunt foarte rari la tine in buzunar. Ai, deci, o zi bună! Dupa câteva zile echilibrate, care zile au trecut repede fără amintiri memorabile, stelele iţi surâd din nou. Ai relativ noroc şi în dragoste şi in afaceri, dar afaceri care privesc comunicarea, in general, doar Mercur, retrograd în domiciliu diurn, în Gemeni, este patronul tău astrologic, este adevărat, cam somnoros, în domiciliu nocturn! Cu zodia în continuare relativ neaspectată trebuie sa eviti confruntările tăioase, mai ales cele legate de activitaţile profesionale sau de meseria ta.

BALANŢĂ   Un vârf de energie te face să acţionezi rapid, fără să te gândeşti prea mult. Fii obiectiv, prudent şi nu o să-ți pară rău. Din nou ai ceva dificil de rezolvat, dar numai în cursul prînzului. Armonia trebuie să facă parte din viaţa ta, aşa au hotarât stelele pentru tine. Nu te mai indigna când afli amanunte picante despre unele relaţii sociale, despre „vedete”, sau despre unii prieteni care sunt serviabili atita timp cit  pot profita de bunavointa ta. Ai şansa să-ţi clarifici un pic dorinţele şi aspiraţiile, să te detaşezi de cotidian. Puţină solitudine, singurătate bine temperată – nu-ţi strică şi îţi întăreşte capacitatea de dialog. Poate vrei să vizitezi, ca pe un muzeu, nişte magazine noi şi foarte scumpe. De ce, nu?!

SCORPION   Eşti adus în situaţia de a purta conversaţii calme şi interesante cu anturajul, ceea ce îţi sporeşte gradul de socializare. La serviciu ceva se încurcă, aşa că este indicat să colaborezi! Nu iti imagina ca iti poţi trăi viaţa după telenovele şi filme pentru că nu ai nici un regizor care să-ţi spună ce şi cum să joci!  Un procent dintre nativii din zodia Scorpionului, astăzi, nu se bucură foarte mult. Recunosc, ai motive. Dar numai tu eşti de vina, pentru că nu ai puterea sa-ţi cauţi calea şi să rezişti influenţelor. Nu te enerva, nu te ajuta la nimic, ba chiar goneşti de lângă tine pe binevoitori. Numară in gind pana la zece și zâmbeşte din nou! Poate se rezolvă.

SĂGETĂTOR   Ești confuz şi ezitant – atitudinea ta este oglinda îndoielilor interioare. Fii mai hotărât, mai sigur pe tine! Zâmbeşte, ţine capul sus şi poți reuşi, norocul ajută numai pe cei curajoşi! La serviciu ca şi acasă, in bucătărie, te întâmpină un amestec asortat de treburi urgente care aşteaptă hotărârile şi acţiunile tale energice. Nu brusca lucrurile, mai ales in amor, sau dacă este vorba despre o promisiune. Poate ultima proba de trecut este cea de rabdare!  Nu neglija problemele care ţin de sănătate, chiar daca este vorba de o banală durere de cap.

CAPRICORN   O zi care ar trebui să treacă repede. Solo, zâmbeşte şi evită orice confruntare. În duo, nu purta discuţii care pot să sfârşească în duel. Nu aborda domenii mai puţin cunoscute de tine! Evita cu calm şi seninătate să dai replica unor provocări evidente, pentru că discuţia să nu degenereze într-o cearta nejustificatata. Daca ai greşit cu ceva cere-ţi poetic şi cu eleganţă scuze şi vezi daca poti indrepta lucrurile. Dacă nu, dacă nu recunoşti greşeala, chiar dacă ai merge pe apă nu ai fi mai bun decât o pată de ulei!

VĂRSĂTOR  Astăzi ai un umor sănătos şi o bună dispoziţie care te fac un companoin plăcut unde activezi. Acordă-ţi, totuşi, nişte pauze, menajează-ţi corpul şi încearcă să duci o viaţă sănătoasă. Daca eşti în căutarea unui confident, nu trebuie să alegi prea mult, oricum totul se va afla, mai devreme sau mai târziu! Ceva mocnea de mai mult timp, fie că ştiai fie că nu, acum iţi rămâne doar sa tragi concluziile şi să-ţi fie de invaţătura. Nu, nu este ceva grav, mai mult este vorba despre vanitatea proprie.

PEŞTI  Ai o dorinţă mare să ieşi din “acvariul” tău, din obişnuinţa vieţii cotidiene. Oferă-ţi o plimbare prin oraș şi ori îţi vei îndeplini dorinţa, ori vei regreta ca ai astfel de capricii! Sa nu fii foarte contrariat cind analiza ta obiectiva si meseriaşă făcută in cercul tau de prieteni va starni proteste şi remarci de genul "am mai auzit asta"! Astăzi originalitatea nu este punctul tău forte. Conjunctura planetelor îţi este relativ favorabila, mai ales in domeniul sănătăţii. Totuşi, un regim alimentar echilibrat şi multă odihnă este ceea ce iţi trebuie.