Dacă treci pe DN 68 dinspre Haţeg spre Caransebeş, de îndată ce ajungi în centrul comunei Sarmizegetusa, pe stânga, la doar câţiva metri de drum, vezi câteva coloane şi „pietre vechi”. În parcarea de la intrarea în situl arheologic nu te întâmpină nimic de sorginte romană. Cele două birturi nu au nimic antic în ele.

CUM AJUNGI ÎN ZONĂ

POSIBILITĂŢI DE CAZARE

OBIECTIVE TURISTICE

La poartă, pe geamul unui chioşc vechi, printre vederi şi pliante, abia zăreşti chipul unei femei care zice „3 lei biletul”. Dacă întrebi, ai noroc de serviciile unuia dintre cei doi ghizi. Îl nimerim pe Gheorghe Băieştean, şeful muzeului. Îşi începe liniştit povestirea. Dacă-şi dă seama că eşti cu adevărat interesat, extinde durata ghidajului de la una la trei ore.

Afli la început că „pietrele” pe care le-ai văzut din drum sunt, de fapt, urmele templului lui Liber Pater, sanctuarul zeilor Aesculap şi Hygia şi basilica de templu.

Amfiteatrul te face mic

La câţiva paşi de la intrare, pe dreapta, se află urmele cazarmei gladiatorilor. Lângă ele e fundaţia vechiului templu al zeiţei Nemesis. În spatele lor apare, încă impresionant, amfiteatrul. Zidurile sunt, şi acum, foarte groase. Se înalţă încă până la 3-4 metri deasupra solului. În arena lungă de 80 de metri şi lată de 60 începi să te simţi mic. În tribune, în primele rânduri, încă se mai văd scaune de piatră inscripţionate cu numele potentaţilor vremii. Amfiteatrul nu se potriveşte deloc cu ca sele noi, ridicate foarte aproape de edificiu. Jumătate din întreaga aşezare e acum ocu pată de casele şi grădinile din sat.



INSCRIPŢIE. La tot pasul, se văd mii de fragmente din zidurile şi monumentele străvechiului oraş Foto: Remus Suciu


La ieşirea estică din amfiteatru se află un câmp frumos şi verde: una dintre multele zone pe care arheologii nu au apucat să le cerceteze şi pe care localnicii le lucrează cu plugurile, de peste 100 de ani: „E o problemă ce ţine mai mult de presă. Ce-au distrus ei cu plugul, sute de ani, e bun distrus. Oricum, mai jos de 30 de cm în pământ n-au ajuns. E drept, vara, grupurile de turişti trebuie să mă creadă pe cuvânt când le spun că dincolo de porumb se află templul lui Aesculap şi Hygia. Cel mai important este să nu lăsăm să se construiască absolut nimic pe astfel de zone”, spune Gheorghe Băieştean.

Ungurii au săpat, au pozat, apoi au acoperit cu pământ

Turul sitului continuă spre sud. Pe stânga apar alte fundaţii impresionante de temple (Templul Mare şi Templul zeului Sylvanus), cu urmele din piatră ale atelierului de sticlărie. Drumeagul ce merge spre for trece pe lângă o livadă cu pruni. Dacă n-ai avea ghidul lângă tine, n-ai putea să crezi că sub acea livadă se află una dintre cele două therme publice ale oraşului.

„În secolul al XlX-lea, arheologii maghiari le-au săpat, le-au fotografiat şi le-au reacoperit cu pământ pentru că aşa se păstrează vestigiile cel mai bine. Noi am tot săpat, dar aproape nicio săpătură nu a fost urmată şi de lucrări de conservare. Aşa s-a ajuns să pierdem an de an piese importante din întregul sit. Romanii au folosit marmură de Bu cova, mai poroasă şi mai puţin rezistentă la ploaie. Bucăţile de marmură care au mai rezistat au fost luate de turişti acasă. Până şi profesori care vin cu grupurile nu se pot abţine să nu ia ceva acasă. De exemplu, pavajul de marmură al pasajului de trecere din forul civil spre cel religios, încă mai exista în 1996. Acum nu mai e”, explică Băieştean.

Palat îngropat într-o curte

Un pic mai sus, pe stânga drumeagului, apare Palatul Procuratorului. Este „decopertat” doar pe jumătate, dar se văd, lângă el, urmele hambarelor uriaşe, unde se adunau rezervele de cereale, precum şi compartimentarea birourilor funcţionarilor din palat. Aici se află alte therme: cele ale procuratorului. O parte a edificiului se ascunde sub pământ, într-o altă grădină a unui localnic din comună.

Lângă palat se înalţă un val de pământ. Sub el este zidul înalt de şase metri care împrejmuia oraşul propriu-zis. Nici nu-ţi dai seama când intri în ora şul roman. Arheologilor nu li s-au dat până acum bani pentru a săpa una dintre porţi, deşi aici ar găsi şi legea de organizare a vechii aşezări romane, chiar şi un plan al acestuia.

Kilometrul zero

Aproape de for, câteva coloane stau răsturnate lângă un colţ al pătratului de piatră. În dreapta lor, mai aproape de intrarea în for, patru pătrate de piatră alcătuiesc „locus grome”, un fel de „kilometru zero” al aşezării, punctul din care se calculau toate distanţele oraşului. Acesta trece însă şi el neobservat, nu e marcat nicicum.

Intrarea în for era cândva monumentală, cu patru piloni, inscripţii şi fântâni. Acum, în interiorul forului, grămezi de bolovani adunate pe toate cele patru laturi îţi dau doar de bănuit că pe acele locuri s-ar fi aflat statui ale împăraţilor cu rol important în viaţa comunităţii. Trebuie să fi fost statui dintre cele mai frumoase, unele acoperite cu foiţă de aur, pentru că aici era capitala uneia dintre cele mai bogate zone cucerite de romani. În centru intrigă o grămadă şi mai mare de „bolovani”. Sub fostul miez al statuii principale sunt două varniţe săpate de localnici, cel mai probabil în secolul al XlX-lea, când au luat marmura din for şi au transformat-o în var.

Pe latura sudică a forului se văd foarte bine cele două încăperi ale vistieriei Curiei, urme ale Basilicii şi ale clădirilor funcţionarilor importanţi. Din forul civil se trece apoi în cel religios. Urmele sunt încă neclare pentru ochiul turistului şi fac obiec tul unor cercetări arheologice afla te în curs. Dincolo de forul religios, un şopru făcut în grabă adăposteşte bazinul anticei pieţe de peşte.

În jur de 30.000 de locuitori

Capitala romană, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, avea 33 de hectare între zidurile zonei civile, plus 60 -80 de hectare în afara acestora, fapt pentru care era considerată o aşezare de dimensiuni medii, la nivelul întregului Imperiu Roman, şi „metropola” provinciei. Numărul estimat al populaţiei e de 20.000-30.000. Gheor ghe Băieştean e convins că aici au trăit 50.000 de oameni.

PLANURI

Gheorghe Băieştean spune că arheologii şi-au făcut treaba: „Au cercetat şi pot oricând alcătui un proiect al întregului oraş. Când însă bugetul culturii este zero virgulă nimic, nu ne putem gândi nici mă car la reconstruirea unei locuinţe romane. Nu suntem în stare să facem turism cultural. Dăm mii de euro pentru un cântec, dar la Sarmizegetusa nu avem nici măcar un indicator ca lumea pus pe drumul mare.”

În anii ‘90 fusese întocmit un proiect pentru restaurarea unei jumătăţi din amfiteatrul roman pentru ca edificiul să poată găzdui manifestări culturale. A rămas la stadiul de proiect. Alt proiect de restaurare şi conservare a fost întocmit, cu aproape 10 ani în urmă, de regretata Cristina Gheorghe, arhitect specializat în restaurarea şi conservarea monumentelor istorice.

După moartea ei, în 2006, proiectul s-a pierdut pe la Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice. Reconstrucţia oraşului roman ar cere zeci de milioane de euro. Mai e o soluţie: alcătuirea unei imagini virtuale a aşezării, ce ar putea fi gata până la sfârşitul anului, spune directorul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Marcel Morar. „Am obţinut de la Consiliul Judeţean 100.000 de lei pentru proiect şi studiul de fezabilitate privind ridicarea unei porţi la intrarea în sit.

E vorba despre o construcţie de genul celei de la Carnuntum – Austria, în care să se poată amenaja o miniexpoziţie, să se poată comercializa materiale de prezentare şi să se amenajeze nişte toalete”, adaugă el.


PE VERTICALĂ. Coloană încă în picioare
Foto: Remus Suciu


ULPIA TRAIANA AUGUSTA DACICA SARMIZEGETUSA

Înflorire scurtă, dezastru prelung

Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa a fost fondat între anii 108-110, iar până la începutul secolului al III-lea a cunoscut o înflorire aproape neîntreruptă. Zona a început să se mlăştinească după retragerea aureliană (271- 275), fiindcă reţeaua de apă şi canalizare rămăsese fără o administrare corectă. Urme clare de locuire din Evul Mediu pe teritoriul oraşului nu s-au găsit încă.

De-a lungul secolelor, oraşul părăsit a fost sursă de materiale de construcţii. Bucăţi de piatră şi chiar ornamente romane se regăsesc în alcătuirea bisericilor de piatră din Ţara Haţegului, chiar şi la cele de secol XII–XIV. Cel mai intens dezastru a avut loc, însă, în secolul al XlX-lea, când locuitorii zonei au transformat oraşul într-o adevărată carieră.

În plus, obiectele de artă au fost luate şi duse-n lumea largă de diverşi amatori de antichităţi. În aceeaşi perioadă, o mare parte din suprafaţa aşezării a devenit teren agricol „cu acte-n regulă”.

Începând cu anul 1990, Ministerul Culturii a alocat sume de bani pentru răscumpărări de terenuri, însă operaţiunea a fost sistată în 2003 de Răzvan Theodo rescu, pe motiv că oamenii în ce pu seră să ceară prea mult pentru terenurile lor. Sumele au fost apoi îndreptate spre Sarmizegetusa Regia (capitala dacică situată la 40 de kilometri distanţă, în Munţii Oră ştiei), zonă care a intrat în atenţia opiniei publice în urma repetatelor scandaluri legate de aurul daco-tracic.


ULPIA. Din vechea aşezare romană au rămas câteva pietre
Foto: Remus Suciu


SARMIZEGETUSA REGIA

Capitala dacilor, pe harta jafului

De mai bine de 10 ani, Ministerul Culturii promite fonduri pentru cercetarea, conservarea şi protejarea vechii capitale a dacilor. Fondurile alocate sunt însă, de fiecare dată, insuficiente. Abia ajung pentru două-trei săptămâni de săpături.

Aflată într-o zonă greu accesibilă, vechea aşezare a devenit mai cunoscută în ultima vreme din cauza jefuitorilor de comori. Între anii 2002 şi 2008, pe măsură ce poliţiştii descopereau din ce în ce mai multe brăţări din aur şi monede din aur şi argint sustrase din preajma cetăţilor, Sarmizegetusa Regia devenea şi instrument de atragere de capital de imagine pentru politicieni. În 2007, Ministerul Culturii ajunsese să anunţe elaborarea unui proiect de pază a cetăţilor dacice inclusiv cu camere de supraveghere. Ideea s-a dovedit a fi absurdă şi, cel mai probabil, avansată de cineva care nu a fost vreodată la cetăţile din Munţii Orăştiei pentru a vedea că este vorba despre un areal imens, foarte greu accesibil, 90 la sută împădurit şi fără vreun stâlp de curent electric.

Fenomenul braconajului arheologic din Munţii Orăştiei persistă. Nici răsunătorul caz al brăţărilor dacice, în care 13 indivizi sunt acuzaţi că ar fi traficat 15 brăţări din aur cu greutăţi cuprinse între 800 şi 1.800 de grame, nu i-a impresionat pe braconieri. Gropi săpate de aceştia au continuat să apară an de an în apropiere de cetăţile antice.


REGIA. Vechea capitală a dacilor mai are încă comori nejefuite
Foto: Remus Suciu