Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, este decis să salveze Europa, în special prin revizuirea acordurilor Schengen. "Franța își va suspenda participarea sa la aceste acorduri, dacă în 18 luni nu vor fi schimbate”, a avertizat astăzi Sarkozy, care dorește un guvern al zonei Schengen.
”Tratatele Schengen trebuie revizuite. Intrarea pe teritoriul nostru trebuie controlată. Trebuie să avem un guvern al Schengen, ca și un guvern economic. Trebuie instrumente de gestionare a crizelor”, a afirmat candidatul Sarkozy astăzi, înaintea primului miting național. El a avertizat că, dacă în 18 luni nu vor fi schimbate acordurile, Franța își va suspenda participarea la ele, transmite ”Le Figaro”. Nicolas Sarkozy consideră că ”nu trebuie lăsată gestiunea fluxurilor de migraţie numai pe seama tehnocraţilor şi a tribunalelor”.
”În actuala situaţie economică şi socială, dacă Europa nu controlează intrările pe teritoriul său, nu îi va mai putea primi cu demnitate pe cei care sosesc, nu va mai putea răspunde la cererea de integrare a celor care-şi găsesc atât de greu locul în societate, nu-şi va mai putea finanţa protecţia socială”, a mai spus Sarkozy. ”Trebuie să putem sancţiona, suspenda sau exclude din Schengen un stat slab, ca şi un stat din zona euro care nu-şi îndeplineşte obligaţiile”, a adăugat preşedintele francez. Spațiul Schengen, în cadrul căruia se poate călători liber pe cale terestră sau aeriană, doar pe baza unei simple cărți de identitate, face obiectul unor tensiuni tot mai mari în sânul Uniunii Europene, din cauza temerilor referitoare la imigrația clandestină.