Sarkozy, vizită în Statele Unite

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, însoţit de Prima Doamnă, Carla Bruni, sunt în vizită în Statele Unite, relatează AFP.

Azi, liderul de la Elysee se întâlneşte cu omologul său american, Barack Obama. Pe agenda întrevederii se află subiecte importante precum: negocierile privind clima, dosarul nuclear iranian ori relansarea procesului de pace din Orientul Mijlociu. "E o dovadă de prietenie" au spus oficialii de la Elysee. După întrevedere urmează o cină în patru. Soţii Obama i-au invitat la masă la Casa Albă pe oaspeţii lor, Nicolas şi Carla Sarkozy. Cum Sarkozy ţine mult la salvarea planetei, se întâlneşte azi cu senatorul democrat John Kerry, care se ocupă de proiectele legislative americane "verzi". Sarkozy, la New York Ieri, în faţa studenţilor de la Universitatea Columbia din New York, preşedintele francez a declarat că speră ca Statele Unite şi Europa "să inventeze regulile economiei de mâine". Sarkozy l-a felicitat de asemenea pe Obama pentru succesul obţinut în faţa Camerei Reprezentanţilor, care a aprobat reforma asigurărilor de sănătate. Aseară, liderul de la Elysee s-a întreţinut cu secretarul general al ONU.