Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, reia amenințările privind ieșirea țării sale din Schengen. Liderul de la Elysee a afirmat, într-un interviu, că a fost cât se poate de serios când a anunţat, luna trecută, în timpul campaniei electorale, că va sprijini principiul unui ”Buy European Act” şi că ar putea retrage Franţa din spaţiul fără frontiere al Europei, în cazul în care controalele de la graniţele exterioare nu vor fi înăsprite.
Într-un interviu apărut în ”Journal du Dimanche”, Sarkozy a afirmat că este foarte serios în ceea ce priveşte promovarea unui protecţionism al comerţului în Europa şi a înăspririi controalelor de la frontierele exterioare. El a sugerat că ar putea adopta o poziţie similarăcu politica ”scaunului gol” din 1965, când Franţa era condusă de generalul Charles de Gaulle.
”Există 120 de kilometri între Grecia şi Turcia care nu sunt păziţi... Ofer un răgaz de un an pentru ca acest lucru să se schimbe. Altfel, ne vom suspenda participarea la Acordul Schengen”, a avertizat din nou Sarkozy.
De asemenea, președintele-candidat la alegerile din 22 aprilie a precizat că, în contextul în care Comisiei Europene îi revine datoria de a gestiona negocierile comerciale, liderii europeni au dreptul să solicite reciprocitate din partea unor ţări care refuză să acorde companiilor europene un acces echitabil la contracte guvernamentale. ”Tot ceea ce vreau eu este reciprocitate. Altfel, contractele publice franceze vor fi acordate numai companiilor care produc în Europa. Când generalul de Gaulle a recurs la politica scaunului gol în 1965, el a reuşit să obţină Politica Agricolă Comună, iar Europa a progresat”, a amintit liderul de la Elysee.