Sarkozy a plecat!

Sarkozy a plecat!

Preşedintele Franţei şi-a încheiat vizita la Bucureşti în cadrul căreia s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni, pentru a semna"un parteneriat strategic între România şi Franţa". La scurt timp dupã conferinţa de presă comună a celor doi şefi de stat, Sarkozy s-a întâlnit la Palatul Parlamentului cu premierul Tăriceanu şi a ţinut un discurs în faţa celor două Camere ale Parlamentului.

Ultima oprire a fost la Hotel Marriott, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii Comunităţii franceze din România.

Scurta vizită a preşedintelui francez a arătat astfel:

13:35 - Preşedintele Franţei a aterizat pe aeroportul Otopeni.

14:00 - Nicolas Sarkozy a fost primit de Traian Băsescu, la Cotroceni, cu onoruri militare. Cei doi şefi de stat s-au salutat, au dat mâna şi s-au îmbrăţişat, după care au trecut în revistă garda de onoare. Preşedintele francez a salutat garda de onoare în limba română, cu formula "Bună ziua". Ceremonia a continuat cu intonarea celor două imnuri de stat, cu prezentarea delegaţiilor oficiale şi cu defilarea gărzii de onoare. 

14:05 - Organizatorii au apelat la varianta scurtă a ceremoniei de primire, după cinci minute oficialii părăsind "Platoul Marinescu" din curtea Palatului Cotroceni.

14:11 - Traian Băsescu şi oaspetele său s-au retras în Palat, pentru un prânz de lucru.

15:20 - Preşedintelei României şi cel al Franţei au semnat declaraţia privind punerea în aplicare a unui parteneriat strategic între cele două ţări şi se pregătesc pentru o conferinţă de presă. Documentul va pune în evidenţă o serie de obiective politice care vor orienta cooperarea bilaterală în următorii ani, sprijinind în acelaşi timp procesele de modernizare a României şi de consolidare a capacităţii de a acţiona ca membru al Uniunii Europene.

15:40 - 16:00 - Conferinţa de presă comună a celor doi şefi de stat.

16:10 - Nicolas Sarkozy s-a întâlnit la Palatul Parlamentului cu premerul Tăriceanu şi a ţinut un discurs în plenul Camerelor reunite.

16:40 - Întrevederea dintre Tăriceanu şi Sarkozy a luat sfârşit.

16:45 - 17:15 - Discursul preşedintelui Franţei în Parlamentul României.

17:30 -  Ultima oprire a fost la Hotel Marriott, unde s-a întâlnit cu Comunitatea Francezilor din România.

Parteneriat strategic România-Franţa Traian Băsescu şi-a început discursul, din cadrul conferinţei comune a celor doi şefi de stat, prin a-i mulţumi omologului său pentru vizita la Bucureşti.

"Este pentru noi un semn de preţuire pe care îl apreciem în mod deosebit şi vă asigur că românii s-au uitat cu multă atenţie la această vizită", a declarat Băsescu.

Cu această ocazie el a anunţat că vizita a avut un punct de vedere politic "de substanţă" ce a dus la semnarea unui parteneriat strategic. "Acest parteneriat strategic acoperă domenii prioritare ale relaţiilor bilaterale, şi aş enumera, dialogul politic, parteneriat în dezvoltare economică, mobilitate universitare şi ştiinţifică, libera circulaţie a persoanelor, apărare şi securitate la nivel european. Cam acestea sunt principalele aspecte în linii mari ale parteneriatului strategic", a detaliat şeful statului.

"Avem de acum un parteneriat strategic ce prevede o colaborare la nivelul energiei nucleare, la nivelul gazului şi a armamentului", a completat Sarkozy.

"Vă asigur că România va fi un partener de excepţie în relaţia cu Franţa şi că vom face ca acest parteneriat, cu o valabilitate de cinci ani să devină o realitate conform foii de parcurs stabilite", a adăugat Traian Băsescu.

De cealaltă parte , preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, s-a declarat onorat să fie primul preşedinte al Franţei care vine în România după integrarea sa în Uniunea Europeană.

"Vizita mea este cu atât mai simbolică cu cât Parlamentul României se angajează să ratifice Tratatul de la Lisabona. România este o ţară care contează în Europa, este a şaptea ţară după populaţie, iar Franţa reprezintă al treilea partener comercial al României din cadrul Uniunii Europene", a susţinut Sarkozy.

Traian Băsescu a precizat în final, că în cadrul întâlnirii de astăzi, cei doi au convenit ca Gaz de France să fie asociată proiectului Nabucco, România susţinând acest lucru.

Prietenia dintre poporul francez şi cel român Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, s-a adresat plenului Parlamentului cu "mari emoţii". "Franţa este o prietenă fidelă, o amică angajată total, un prieten care nu va trăda niciodată România", a afirmat acesta. El a spus că această prietenie îşi găseşte rădăcinile în matricea latină comună, în sprijinul acordat Principatelor române pe calea independenţei şi unităţii lor de către regalitatea franceză, în luptă ca aliaţi în Primul Război Mondial, în legăturile dintre Bucureşti, Micul Paris interbelic, şi capitala Franţei, Paris.

Nicolas Sarkozy a amintit şi de vizita la Bucureşti, din 1968, a preşedintelui Charles de Gaulle, când a vrut să dea un mesaj de speranţă românilor că într-un viitor apropiat Cortina de Fier va cădea, precum şi de solidaritate a francezilor cu Revoluţia din 1989, solidaritate exprimată apoi prin înfrăţirile dintre oraşele române şi franceze.

Iată câteva fraze rostite de şeful statului francez în alocuţiunea sa din Parlament.

- "Aţi cunoscut războaie, aţi cunoscut dictaturi, aţi cunoscut, dar niciodată poporul român nu a renuţat. Poporul român a biruit, eliberându-se cu propriile sale puteri de oprimarea străină".

- "Franţa are încredere în vigoarea României de azi".

- "Popoarele noastre aşteaptă de la noi acţiuni".

- "Este de datoria UE să ajute România".

- "Trebuie să luptăm împotriva emigrării ilegale".

- "Europa nu trebuie lăsată doar în mâna tehnocraţilor".

- "Planeta este la marginea prăpastiei".

- "Europa trebuie să inventeze o nouă creştere, o creştere care să economiseacă energie".

- "Europa ar trebui să depună mai multe eforturi pentru propria sa securitate. România şi Franţa să meargă împreună în apărarea securităţii naţionale".

El a atins, în alocuţiunea sa, subiecte precum emigarea ilegală, agricultura şi securitatea europeană.

Citiţi şi interviul acordat de Nicolas Sarkozy, în exclusivitate, Evenimentului Zilei.

Ne puteți urmări și pe Google News