După ce şi-a însuşit, la Bucureşti, un stilou de la preşedintele Traian Băsescu, şeful statului francez, Nicolas Sarkozy, a primit un asemenea obiect, scump şi exclusivist, de la cancelarul german Angela Merkel, spre amuzamentul celor prezenţi la întâlnire. Cei doi au participat luni la deschiderea CEBIT, târg de telecomunicaţii şi IT, care are loc la Hanovra, Germania.
Imaginile în care Sarkozy era surprins însuşindu-şi un stilou strălucitor cu care semnase un acord de parteneriat cu Traian Băsescu s-au bucurat de mare succes în presa internaţională, mai ales în cea franceză.
Astfel că, luni, în timp ce Nicolas Sarkozy era la Hanovra, în Germania, pentru a pronunţa un discurs de inaugurare a CEBIT 2008 (târgul de telecomunicaţii şi IT), preşedintele francez a primit un stilou ambalat într-un pachet de cadou. La originea acestei glume se pare că se află cineva din anturajul Angelei Merkel, aşa cum se vede şi în imagini. Cineva dă pachetul cancelarului german, indicându-i destinatarul. Angela Merkel pare un uimită, însă îi dă pachetul preşedintelui francez, spunându-i "este un stilou".
Nicolas Sarkozy semnase, înainte, în cartea de aur şi a refuzat, iniţial, să primească stiloul, dar se pare că nemţii au continuat să glumească pe aceasta temă, pregătind un cadou pentru şeful statului francez
Sarkozy a semnat, în timpul vizitei la Bucureşti, din 5 februarie, un parteneriat cu preşedintele român Traian Băsescu. În timpul acestui eveniment, preşedintele francez a fost atras de un frumos stilou Mont Blanc pe care mai întâi l-a privit, apoi l-a pus pe masă, l-a luat din nou în mână şi, în final, l-a băgat în buzunar, după ce i-a cerut permisiunea lui Traian Băsescu.
(16:35)