Banala sare de mină e tot mai criticată de partizanii alimentaţiei sănătoase. Favorită a devenit cea obţinută din mare.

Sarea din bucate a devenit antipatică printre adepţii alimentaţiei sănătoase, care spun că sarea extrasă din mine e rafinată şi, în plus, conţine un aditiv sintetic antiaglomerant. Dar sarea de mare nu este automat mai sănătoasă decât cea de mină deoarece şi ea poate fi rafinată. Pentru ca o sare să fie bună, esenţial este să nu conţină multă clorură de sodiu.

"Dacă este rafinată, înseamnă că are cam 99% clorură de sodiu. Pentru că aceasta este problema: excesul de sodiu afectează organismul", explică profesorul Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie. O cantitate prea mare de sodiu duce la apariţia hipertensiunii, chiar precoce, care la rândul său poate provoca infarcte miocardice sau accidente vasculare.

De pildă, o sare de calitate foarte bună este cea din Bretania, din nord-vestul Franţei, obţinută din zone foarte curate ale mării. Apa din Oceanul Atlantic este captată într-o reţea de bazine, unde se evaporă sub influenţa soarelui şi a brizei marine. Sarea rezultată este uscată apoi la soare, la capătul unui proces 100% natural. Sarea nerafinată de mare are mai multe minerale decât cea de mină. "O sare de tipul celei din Bretania are cam 80% clorură de sodiu, restul sunt alte minerale: calciu, magneziu, iod, potasiu", spune specialistul.

Potrivit lui Mencinicopschi, un adult nu ar trebui să consume mai mult de 5-6 grame de sare pe zi, iar un copil - sub 3 grame: "Dar la noi, în Europa şi în toate ţările dezvoltate, consumul este excesiv. Sunt multe alimente în care sarea este ascunsă. Se ajunge 16-18 grame de sare pe zi, deci extrem de mult".

Pe de altă parte, sarea rafinată conţine şi aditivul E 536, un antiaglomerant al cărui rol este de a împiedica formarea de bulgări mari de sare. Cea mai mare problemă nu sunt însă aditivii, spune specialistul, ci cantitatea prea mare de sodiu: "Calitatea sării depinde de conţinutul de clorură de sodiu. Cu cât e mai rafinată, mai albă, cu atât are mai multă clorură de sodiu, şi cu atât e mai rea".

SAREA ŞI CRETINISMUL

Iodul, crucial pentru femeile însărcinate

Cei care consumă sare de mare nu sunt în pericol să aibă lipsă de iod, arată Mencinicopshi: "Are iod suficient. Noi avem iod şi din alte alimente, nu e chiar aşa o problemă cu iodul ăsta. Sigur că în momentul în care eşti într-o zonă endemică în care nu ai aport de iod şi chiar apare guşa hipoftalmică, atunci se dau suplimente".

Totuşi, lipsa de iod este periculoasă mai ales pentru femeile însărcinate în primul trimestru: "Dacă nu au iod în această perioadă, fătul poate să se nască cu o boală care nu se mai poate vindeca şi care se cheamă cretinism, adică nu i se dezvoltă creierul", explică profesorul.

UNA DE LA MUNTE, ALTA DE LA MARE

Procesul de obţinere a sării, neschimbat de mii de ani

Sarea de mare se obţine în urma evaporării apei din mări, oceane sau lacuri sărate, iar în regiunile cu climă caldă şi uscată procesul se desfăşoară natural, cu ajutorul energiei solare. Industria sării de mare este plasată aproape în totalitate în climatele calde, precum cel mediteranean.

De obicei, sarea de mare este mai scumpă decât cea de mină, care este extrasă din depozitele de sare, după care este prelucrată pentru a se îndepărta impurităţile. Prin rafinare rezultă clorură de sodiu aproape pură, căreia i se adaugă aditivi care îi dau culoarea albă şi împiedică formarea de bulgări.