Mişcarea „Sardinele” din Italia a adunat zeci de mii de protestatari împotriva partidului de dreapta al fostului ministru de Interne, Matteo Salvini.
La Roma a avut loc cel mai mare miting de până acum
Zeci de mii de membri ai Mișcării „Sardinele”, condusă de tineret a manifestat astăzi la Roma în încercarea de a agita în continuare politica țării și de a lupta împotriva xenofobiei.
Mişcarea s-a născut cu o lună în urmă la Bologna, unde o manifestaţie organizată de patru necunoscuţi a adunat în mod surprinzător peste 15.000 de persoane care au protestat împotriva a ceea ce activiştii numesc ″discursul urii şi al diviziunii″.
Mişcarea „Sardinele” a devenit un simbol împotriva liderului de extrema dreaptă Matteo Salvini - fost ministru de interne și viceprim-ministru în precedentul guvern de coaliție din Italia și care a încercat să stopeze imigrația.
Organizatorii au declarat că peste 100.000 de oameni s-au angajat să participe la mitingul de sâmbătă, care a început la 15:00, ora locală, în imensa piață San Giovanni din centul Romei.
"Suntem peste 100 de mii, am umplut Piaţa San Giovanni. Și mâine vom discuta despre ce va fi" a declarat Valerio Renzoni , unul dintre organizatori, potrivit celor relatate de roma.repubblica.