Sârbu, în comisia SRI: Maior m-a rugat în 2010 să-l ajut pe Ghiță să preia Realitatea TV
- Maria Stan
- 2 noiembrie 2017, 00:00
Președintele Comisiei de control a activității SRI, Claudiu Manda, a afirmat, ieri, după audierea omului de afaceri Adrian Sârbu, fondatorul PROTv, că acesta a povestit despre implicarea SRI în preluarea postului Realitatea TV, prin Sebastian Ghiță și că a fost martor când Florian Coldea i-a spus că are „soluție” pentru patronul Antena 3, Dan Voiculescu.
„A făcut referire la decizia CSAT din 27 iulie 2010, care consfințeste că presa reprezintă o vulnerabilitate la siguranța naționlă, iar în opinia domniei sale s-au creat premisele ca să se implice conducerea SRI în preluarea de instituții media, prin plantarea de ofițeri acoperi, inclusiv dreptul de a asculta pe mandate de siguranța națională jurnaliști”, a spus Manda.
Legat de afirmațiile lui Sârbu despre implicarea SRI în preluarea conducerii Realitatea Tv, Manda a relatat: „S-a referit la intenția de a fi preluată întreaga instituție Realitatea TV, conducerea SRI și-ar fi dorit ca la conducerea postului să fie Sebastian Ghiță. A făcut referire la un moment din anul 2010, decembrie 2010, între Crăciun și Anul nou, în care participând la o discuție unde a fost rugat de dl Maior să-l ajute pe domnul Ghiță cu sfaturi cum să conducă postul Realitatea Tv”. Potrivit lui Manda, Sârbu a mai spus că a fost martor când „domnul Coldea i-a spus că are soluție pentru Voiculescu”. Întrebat dacă are martori sau dovezi, în acest sens, Sârbu a precizat că dacă va fi dat în judecată, pentru această declarație, va veni cu probe în instanță