„Sărbătorile de Crăciun nu vor mai fi posibile”. Profeția cruntă a medicului-erou

Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase 2 de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara a făcut afirmații îngrijorătoare în contextul pandemiei de coronavirus.

Medicul timișorean este foarte pesimist în legătură cu situația generată de răspândirea foarte mare a noului coronavirus.

Menționăm că, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică în România s-a ajuns la un număr record al persoanelor infectate cu noul coronavirus, iar în spitale nu mai sunt locuri la Terapie intensivă. De asemenea, Capitala a intrat în scenariul roșu.

Virgil Musta, previziuni sumbre pentru Sărbătorile de iarnă

„Situația de acum va avea efecte și de Crăciun. Vă spun sincer, dacă vom mai avea Crăciun depinde doar de noi. Pentru că, dacă nu scade simțitor rata de îmbolnăvire va fi foarte grav. Adică, sincer, Sărbătorile de Iarnă, sărbătorile în care teoretic trebuie ca familia să se strângă în jurul pomului de Crăciun, nu vor mai fi posibile în acest context epidemic. Nu de altceva, dar trebuie să ne protejăm pe noi și pe cei dragi nouă. Iar categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire nu pot fi expuse… Așa că, dacă lumea nu respectă acum niște norme esențiale, de Crăciun, sau imediat după, pot avea surpriza să ajungă prin spital. Iar în spitale abia mai sunt locuri, situația este extrem de gravă”, a declarat Virgil Musta.

Coronavirusul face ravagii în România

Până astăzi, 24 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 205.793 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 147.932 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.761 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 23.10.2020 (10:00) – 24.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese (49 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, BistrițaNăsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București, potrivit cancan.ro