Săptămâna de lucru va avea doar 4 zile? Guvernul unei țări dezvoltate, îngrijorat de „karoshi”, moartea prin suprasolicitare

Săptămâna de lucru va avea doar 4 zile? Guvernul unei țări dezvoltate, îngrijorat de „karoshi”, moartea prin suprasolicitare

Tot mai multe companii și țări dezvoltate de pe tot globul încep să experimenteze săptămână de lucru de doar patru zile.

Sectorul privat este cel care a dat semnalul. În urmă cu trei luni, CEO-ul companiei Awin, Adam Ross, le-a permis angajaților să plece vineri devreme. „Credem cu tărie că angajații fericiți și echilibrați fac o muncă mult mai bună. lucrează mai inteligent și sunt la fel de productivi ". Ideea unei săptămâni reduse de lucru are adepți pe tot globul. Potrivit ZipRecruiter, postările care au menționat o săptămână de lucru de doar patru zile s-au triplat în ultimii trei ani. Chiar și multinaționale ,, importante precum Unilever experimentează o astfel de săptămâna de lucru redusă.

Spania și Japonia dau exemplu lumii întregi

Nu este surprinzător faptul că poporul care a inventat Siesta e în primele rânduri ale campaniei pentru scurtarea săptămânii de lucru. Socialiștii care se află la putere în Spania au lansat în aprilie un test la nivel național pentru 4 zile lucrătoare pe săptămână.

Foarte interesant este că acestei campanii s-a alăturat o țară cunoscută pentru abnegația de care dau dovadă angajații. Inițiativa guvernului de la Tokyo vizează găsirea unui rchilibru între muncă și viața personală.

Liniile directoare de politică economică recent dezvăluite includ noi recomandări conform cărora companiile pot permite angajaților să opteze pentru a lucra patru zile pe săptămână în loc de cele cinci.

După cum scrie DW, pandemia de coronavirus a adus deja mari schimbări în modul în care corporațiile japoneze își desfășoară activitatea. Acum, liderii politici speră acum să-i convingă pe manageri că programul de lucru flexibil, munca la distanță, interconectarea crescândă și o serie de alte schimbări pot fi benefice și după încheierea crizei de sănătate.

Complicatele probleme ale economiei japoneze

Japonia are o problemă cu epuizarea la locul de muncă. Periodic, în presă apar știri despre lucrătorii care fie se îmbolnăvesc din cauza orelor suplimentare în excesi, fie își pun capăt zilelor din cauza stresului

Mai sunt, însă, și alte calculi la mijloc. În ultimii 30 de ani, în Japonia nu s-au mai înregiostrat creșteri salariale semnificative. De asemenea, guvernele nu au reușit să stimuleze inflația benignă. Drept urmare, reducerea ofertei de muncă cu 20% ar putea fi o schimbare binevenită. Oficial, însă, guvernul de la Tokyo a explicat că o săptămână de lucru de patru zile ar putea ajuta companiile să-și păstreze personalul capabil și experimentat, care altfel ar putea fi nevoit să plece pemtru a-și forma o familie sau pentru a avea grijă de rudele în vârstă.

Mai mult, o zi liberă în plus pe săptămână ar încuraja mai mulți oameni să obțină calificări suplimentare sau chiar să-și ia joburi part-time. E. însă, posibil ca autoritățile să spere că o zi liberă suplimentară în fiecare săptămână ar încuraja oamenii să iasă și să petreacă mai mult, stimulând astfel economia.

De asemenea, se poate anticipa că tinerii vor avea mai mult timp să se întâlnească, să se căsătorească și să aibă copii, ceea ce ar putea rezolva, într-o oarecare măsură, scăderea natalității.

"Guvernul este foarte dornic ca această schimbare de atitudine să prindă rădăcini la companiile japoneze", a declarat Martin Schulz, economist-șef al politicii pentru Global Market Intelligence Unit al Fujitsu Ltd., pentru DW.

Flagelul „karoshi”, moartea prin suprasolicitare

Guvernele japoneze au căutat recent o serie de modalități de a însufleți o economie națională care e din ce în ce mai lentă. Și companiile private fac eforturi de a schimba ceva.

Fujitsu a profitat de pandemie, pentru a reduce cu 50 mla sută spațiul de birouri de la sediul central din Tokyo cu 50%, întrucât se mută mai departe către munca la distanță: „În viitor, vor fi câțiva oameni din departamentul meu în birou, dar se va întâmpla rar să fim toți împreună. Acest spațiu este folosit acum cel mai des pentru întâlniri față în ", a spus Martin Schulz, economist-șef al politicii pentru Global Market Intelligence Unit al Fujitsu Ltd..

Desigur, există dezavantaje în ceea ce privește planurile guvernamentale de limitare forței de muncă, însă Japonia se confruntă deja cu o penurie de forță de muncă cauzată de lipsa tinerilor. De asemenea, există îngrijorarea că managementul va fi reticent în a elimina unele dintre atitudinile care de generații servesc atât de bine Japan Inc.