Șantajul lui Nicușor Dan la PNL

Ultimele zile a explodat încă un subiect de presă referitor la Nicușor Dan. Reacțiile au fost diverse, în funcție de categoria de public interesat de actualul Primar general. Pe de-o parte, există un nucleu de susținere, format din puținii naivi care încă nu s-au lămurit de performanțele edilului.

Mai sunt cei neutri, o a doua categorie, care probabil au domiciliul la Viena. În fine, cred că majoritatea o constituie cei ca mine, cu o percepție contradictorie, oscilând între compasiunea pentru patologie și revolta față de ipocrizia și dublul standard ale celui mai votat român, după președinte.

Faptele scandalului sunt destul de simple: diverse instituții susțin oficial că adoptarea Planului Urbanistic Zonal Zone Construite Protejate s-a făcut în condiții de nelegalitate, la fel ca și Planurile de la nivelul sectoarelor, contestate și suspendate din inițiativa lui Nicușor Dan și cu votul coaliției USR-PNL-PMP din Consiliul General. Mai precis, că anexele documentației nu ar exista în realitate, separat de lipsa avizelor necesare, fapt ce deschide drumul abuzurilor și încălcării legii în cazul autorizării construcțiilor. Mai mult, Primarul general ar fi trimis în instanță documente cărora Universitatea de Arhitectură și Urbanism nu le recunoaște paternitatea, deci ele ar putea fi considerate falsuri.

În acest context, responsabilul cu legalitatea actelor administrative, Prefectul Capitalei, a cerut șefului PMB să clarifice situația, punând la dispoziție actele necesare evaluării, sub sancțiunea obligatorie prevăzută de lege, anume atacarea în instanța de Contencios. Ei bine, reacția edilului a fost una cel puțin ciudată: uitând că ani de zile și-a construit profilul de apărător intransigent al legii, Nicușor Dan nu a spus că documentele există și că sunt valabile, ci a lansat o serie de atacuri, în conferințe de presă, declarații publice și postări pe facebook, la adresa lui Toni Greblă, pentru că acesta din urmă și-a permis să își exercite atribuțiile impuse de lege.

Personal, am scris încă de acum câteva luni, aici și aici, că dezastrul economic si social provocat de blocajul constructiilor va afecta toata Romania. Mai e foarte putin până acolo. Însă hai să presupunem că Primarul general are dreptate, iar conspirația îl pândește la colț.

Cu adevărat inexplicabil este cum, dintr-o dată, Nicușor Dan începe să comunice în câteva zile cât nu a comunicat timp de doi ani? Din octombrie 2020 până azi, termoficarea s-a degradat, frigul și apa rece au devenit o constantă, mizeria la fel. Consolidarea clădirilor cu risc seismic s-a blocat, parcurile arată cum arată, iar de curând o femeie a fost sfâșiată de vie de câini. Pe toate aceste subiecte la un loc, vitale pentru orice urbe, edilul a comunicat în total mai puțin decât în cele 3 zile de când se răfuiește cu Prefectul.

Asadar, ce se ascunde în spatele acestei vehemențe? Să fie doar frica de a pierde controlul asupra autorizațiilor, deși condițiile de acordare s-ar înăspri după eventuala suspendare, după cum a arătat șeful Inspectoratului de Stat în Construcții? Să fie teama de dosarele anunțate? Să fie doar nepriceperea comunicațională?

Cred că altele sunt mizele. Și că este o formă de șantaj politic, exercitată de „ciob” față de „oala spartă”. Mai exact, Nicusor Dan arată PNL pisica: partidul „Brătienilor” are o situație electorală delicată, local, în alianța cu USR și PMP, și național, în cea cu PSD. O parte dintre „liberali” simt că rocada guvernamentală ar putea eșua, drept pentru care nu ar exclude o împăcare cu USR. La rândul său, Primarul exploatează această temere, pentru a câștiga timp, până în momentul când poate spera la încă o candidatură susținută de aceeași formulă din 2020.

Iar miza electorală se vede din avion: edilul nu vorbește nehotărâților, ci nucleului dur al trotinetiștilor și „rezistenților” cu lanterne, tuturor antipesediștilor din București, în pariul de a-i determina pe liderii PNL să nu îi retragă sprijinul politic, ba chiar să îl propună pentru încă un mandat. Această poziționare „contra”, de presupus „apărător” și „salvator”, se pliază pe lipsa de soluții a echipei din Modrogan.