„Șantaj și abuz de putere” la PRO TV. Sancțiune dură de la CNA. Lovitură grea pentru cea mai mare televiziune din România

Pro TV, cea mai mare televiziune din România, a fost sancționată aspru de către CNA, al cărui vicepreședinte a considerat gestul a fi unul de șantaj și abuz de putere.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat Pro TV pentru modul în care a prezentat pe post o posibilă ieşire a canalelor din reţelele Telekom şi NextGen.

CNA a decis să sancţioneze cu somaţie publică postul Pro TV şi să sesizeze Consiliul Concurenţei pentru maniera în care postul a comunicat, în luna februarie a acestui an, o posibilă ieşire din reţelele Telekom şi NextGen, potrivit Paginademedia.ro.

Monica Gubernat, vicepreşedintele interimar al CNA, s-a autosesizat, fiind de părere că atitudinea Pro TV a fost „definiţia şantajului“ şi „un abuz de putere“.

De asemenea, Alexandru Kocsis a fost de părere că informarea Pro TV nu a avut ca scop informarea publicului, ci presiunea pusă pe cei doi parteneri.

Pe de altă parte, Radu Herjeu a subliniat că nu vede nicio încălcare a legii audiovizualului, chiar dacă, personal, consideră că practica a fost una abuzivă.

Lucia Grigore, reprezentantul juridic al Telekom România Communications, a solicitat sancţionarea postului Pro TV de către CNA pentru „imaginea negativă“ creată prin afişarea anunţului în prime-time deşi se aflau încă sub contract.

Monitorizarea CNA a arătat că pe 23 februarie Pro TV a dat pe post, sub formă de crawl, de 44 de ori anunţul că ar putea ieşi de pe reţelele de cablu. A fost difuzată şi o ştire la principalul jurnal de la ora 19.00. Pe de altă parte, o monitorizare a Telekom şi prezentată membrilor CNA susţine că mesajul postat pe crawl a fost difuzat de 180 de ori.