Doi ziarişti francezi au fost reţinuţi sub acuzaţia de tentativă de şantaj care l-a avut ca ţintă pe însuşi Mohammed VI, suveranul Marocului. Cei doi au solcitat trei milioane de euro în schimbul renunţării la publicarea unui volum compromiţător.
“Un şantaj ordinar”, spune Eric Dupond-Moretti, avocatul regelui Marocului. Jurnaliştii Eric Laurent şi Catherine Graciet i-ar fi solicitat majestăţii sale trei milioane de euro în schimbul nepublicării unei cărţi care ar fi prejudiciat imaginea regatului. Jurnaliştii au fost reţinuţi în cursul zilei de joi la Paris iar o anchetă este în plină desfăşurare. Potrivit lui Dupond-Moretti, întreaga tărăşenie ar fi început pe 23 iulie, când Eric Laurent a luat legătura cu reprezentanţi ai palatului cărora le-a semnalat că lucrează la un volum-anchetă, extrem de compromiţător. Ar fi fost contact ulterior de un reprezentat al regelui căruia Eric Laurent i-ar fi spus că va abandona întregul demers dacă va primit trei milioane de euro, sumă pe care urma s-o împartă cu colaboratoarea sa, Catherine Graciet.
Casa regală a Marocului a luat însă legătura cu procuratura franceză care a decis supravegherea jurnaliştilor şi organizarea unui flagrant. “Au fost filmaţi şi înregistraţi primind un avans 40.000 de euro, într-un restaurant din Paris. Poliţia i-a reţinut la ieşire”, a mai declarat avocatul Dupond-Moretti, într-un interviu pentru RTL şi citat de L`Express.
Avocaţii celor doi jurnalişti au respins acuzaţiile şi au precizat că este vorba de o înscenare. La rândul său, un cunoscut observator al vieţii marocane a declarat pentru L`Express că toată povestea i se pare cum nu se poate mai stranie mai ales că nu stă în obiceiul Palatului să trimită emisari la negocieri sau să răspundă la asemenea cereri.
Conţinutul volumului cu pricina nu a fost făcut public, dar editura la care urma să apară a confirmat pentru AFP că ar fi trebuit să vadă lumina tiparului în ianuarie-februarie, anul viitor . În 2012, Eric Laurent şi Catherine Graciet au publicat “Le Roi prédateur”, un volum incendiar care a provocat multă furie şi tensiune în Maroc. Un ziar de limbă spaniolă care a publicat în paginile sale o cronică favorabilă “infamului” volum a fost interzis. Cei doi jurnalişti au publicat, de-a lungul timpului, mai multe volume despre regimurile din Magreb sau Orientul Mijlociu.