Beijingul a declarat o insulă în litigiu din Marea Chinei de Sud drept parte a Chinei şi şi-a instalat acolo propria administraţie. Woody Island, cunoscută de asemenea sub numele de Yongxing, are o suprafaţă de 2,1 kilometri pătraţi, iar noul oraş cu o mie de locuitori care face parte acum din China se numeşte Sansha.
În urma acestei decizii, oraşul Sansha a devenit o parte a provinciei Hainan, care se află la 350 de kilometri nord-vest de insula Woody. Autorităţile din Filipine nu au recunoscut jurisdicţia Chinei asupra acestui oraş, iar Vietnamul a acuzat Beijingul de încălcarea dreptului internaţional. Şi SUA au condamnat "acţiunea unilaterală" a Chinei de anexare a Woody Island, afirmând că disputele teritoriale ar trebui să fie rezolvate de diplomaţi din toate ţările în cauză. Insula, asupra căreia are pretenţii de asemenea Filipine şi Vietnam, a fost mult timp ocupată de China. La 24 iulie, Beijingul a proclamat aşezarea umană situată în insulă drept oraşul Sansha, iar cu o zi mai devreme consiliul municipal a ales un primar al localităţii, relatează Xinhua.
Noul oraş chinezesc numără circa o mie de locuitori, în principal chinezi. Pe teritoriul său se află un oficiu poştal, o bancă, un supermarket şi un spital, precum şi un aeroport cu o pistă. Apa potabilă este adusă în insulă cu un avion-cargo din China.