Sandal în Germania. Luftwaffe, cu bombe nucleare sub aripi

Sandal în Germania. Luftwaffe, cu bombe nucleare sub aripi

Aceștia din urmă nu au scăpat ocazia de a-i critica pe cei doi responsabili social-democrați.

„SPD evoluează în plină Nirvana din punct de vedere al politicii de securitate” și uită că „armele nucleare americane servesc în primul rând pentru protecția noastră”, a reacționat parlamentarul Patrick Sensburg, ofițer în rezervă.

Dacă social-democrații vor continua pe această cale, a avertizat el, atunci „partenerii noștri internaționali vor pune la îndoială capacitatea Germaniei de a-și îndeplini rolul pe viitor în arhitectura de securitate transatlantică”.

Cu toate acestea, nu toată lumea din SPD împărtășește această linie „pacifistă”.

Este cazul lui Fritz Felgentreu și lui Karl-Heinz Brunner, doi parlamentari specializați în probleme de apărare. „Dacă Germania se retrage din doctrina disuasiunii, atunci vom pierde influența noastră asupra strategiei nucleare a NATO”, a declarat primul pentru Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung. Pe aceeași lungime de undă se află și cel de-al doilea parlamentar.

Cu toate acestea, Felgrentreu nu este un susținător puternic al achiziționării de aeronave F/A-18. „Va fi foarte costisitor să comandăm un sistem complet nou precum F-18. Aș dori să văd cifrele înainte de a lua o decizie”, a declarat el, luna trecută pentru ziarul Handelsblatt.

Dar planul de a achiziționa avionul de luptă produs de Boeing nu este unanim nici în rândul deputaților germani favorabili menținerii participării țării lor la descurajarea „extinsă” a NATO.

Pentru unii, precum Fritz Felgentreu, ar fi mai judicioasă achiziția a 15 avioane F-35A, avionul de generație 5 dezvoltat de Lockheed-Martin, care era în favorurile statului-major al Luftwaffe. Ideea ar fi să fie exploatată această flotă în cooperare cu Olanda, care participă, de asemenea, la descurajarea nucleară a NATO.

Alții spun că, deoarece F/A-18 Super Hornet și F-35A nu sunt încă certificate pentru a face misiuni nucleare, ar fi mai bine să fie cumpărate avioane F-15E, care au deja capacitatea de a purta bombe B-61.

Însă candidatura acestui avion a fost exclusă anul trecut de ministerul german al Apărării.

Ne puteți urmări și pe Google News