Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vorbit despre sancțiunile pe care le vor suporta furnizorii de Energie care nu se conformează și nu aplică prevederile OUG.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat că în Ordonanţa de Urgenţă (OUG), adoptată marţi de Executiv, este prevăzută şi posibilitatea ca Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) să aplice amenzi de până la 200.000 de lei furnizorilor de energie care nu aplică plafoanele şi compensările prevăzute de lege. „Rămâne în continuare prevederea prin care furnizorii sunt obligaţi să refacă toate facturile”, a spus ministrul Energiei.
Cum vor fi sancționați furnizorii de energie care nu vor aplica plafoanele
„În plus faţă de acest lucru am dat posibilitatea Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului să facă verificările, pe text de lege specializat şi să poată aplica amenzi de până la 200.000 lei pentru încălcarea prevederilor aceste legi, practic pentru neaplicarea plafoanelor şi a compensărilor din lege. Rămâne în continuare prevederea prin care furnizorii sunt obligaţi să refacă toate facturile. Ei sunt obligaţi să refacă absolut toate facturile pe care le-au emis fără aplicarea prevederilor legii prezente”, a precizat oficialul.
El a fost întrebat cum vor fi obligaţi furnizorii să refacă aceste facturi din luna ianuarie, în condiţiile în care prevederi din OUG adoptată marţi sunt aplicate de la 1 februarie, Virgil Popescu a afirmat: „Cred că aţi uitat că noi am aprobat săptămâna trecută o altă ordonanţă care modifică legea 259.
Nu am abrogat acel text. În acea ordonanţă de săptămâna trecută am obligat toţi furnizorii să refacă facturile întocmite fără luarea în calcul a plafonării şi compensării. Nu vorbim de faptul că am abroga ceva acum. Există acest text şi nu l-am abrogat. Asta v-am atras atenţia – că el există”.
„Au şi primit amendă de 400.000 lei”
„Aveau prevăzute şi sancţiuni. Doar de 50.000 lei ANPC putea aplica. Acum poate să dea şi de 200.000 lei, iar ANRE are sancţiuni prevăzute până la 400.000 lei, chiar şi pentru facturile emise în luna ianuarie. Au şi primit amendă de 400.000 lei. Existau. ANPC avea o amendă mai mică. Acum are amendă clară pentru acest lucru de 200.000 lei”, a mai spus ministrul Energiei.