Conducerea Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida a stabilit o serie de sancțiuni în cazul elevului care a folosit un spray lacrimogen ca să se apere de colegi care îl agresau. Toți adolescenții implicați în această poveste au primit nota 2 la purtare.
Sancțiuni la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, în cazul elevului care a folosit spray lacrimogen împotriva unor colegi. Conducerea instituției de învățământ i-a dat nota doi la purtare. Aceeași notă au primit-o și ceilalți elevi despre care a spus că l-au agresat.
Sancțiuni la grămadă
Conducerea școlii a decis să-i sancționeze pe toți cei implicați în acest caz cu nota 2 la purtare. Aceste sancțiuni au fost aplicate la grămadă, fără nici o diferențiere. Nota 2 a primit atât adolescentul care a pulverizat substanța lacrimogenă, cât și pentru colegii care l-au bătut. Părinții au fost înștiințați despre aceste sancțiuni aplicate.
În situația în care nu vor mai fi implicați în alte scandaluri, conducerea școlii ar putea reveni asupra acestor sancțiuni. Cei în cauză ar putea scăpa de nota 2 pe care au primit-o acum.
Pe de altă parte, elevul de 15 ani care a folosit spray lacrimogen este anchetat penal. El a fost plasat sub control judiciar de procurorii care au preluat cazul.
Cazul de la Dimitrie Leonida
Marţi, echipajele de intervenţie ale ambulanței au fost solicitate la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din București. Solicitarea a venit după ce un elev de 15 ani a pulverizat spray lacromogen asupra colegilor săi. Paramedicii au evaluat, medical, un număr de 33 de elevi și au decis ca 25 dintre aceştia să fie internați.
Adolescentul a pulverizat sprayul lacrimogen atât la intrarea, cât şi în incinta clădirii. Drept urmare, mai mulţi elevi au acuzat o stare de rău. Potrivit unor surse judiciare, incidentul s-ar fi produs în urma unui conflict al elevului cu alți colegi.
Poliţiştii de la Secţia 9 Poliţie au fost sesizaţi de către directorul instituţiei prin apel 112, în jurul orei 10:00. După primele cercetări, autoritățile au întocmit dosar penal din oficiu pentru săvârşirea mai multor infracţiuni.
Sancțiuni și dosar penal pentru elev
Elevul de 15 ani este cercetat pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi lovire sau alte violenţe. El va primi alte sancțiuni prevăzute de lege dacă va fi găsit vinovat.
„Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului Siguranţă Şcolară, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, potrivit Biroului de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Elevul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, a informat, marti seara, Politia Capitalei.