Sancțiuni dure pentru cei care aruncă ilegal deșeurile. Amenzi uriașe sau chiar închisoare

Sursa foto: Arhiva EVZ

Perioada dinainte de sărbători este extrem de aglomerată pentru gospodine, deoarece trebuie să pregătească mâncare, dar și să facă curățenie generală. Însă, există și o serie de reguli ce trebuie respectate referitoare la acest aspect, altfel pot fi aplicate amenzi și chiar pedeapsa cu închisoarea.

Când se apucă de curățenie, gospodinele ar putea constata că nu mai au nevoie de o mulțime de lucruri și că acestea trebuie aruncate. Însă, deșeurile trebuie să fie aruncate doar la gunoi, nu incendiate sau îngropate.

Cei care decid să îngroape sau să incendieze deșeurile, în loc să le arunce la gunoi, riscă amenzi cuprinse între 10 și 20 de mii de lei, dar poate fi aplicată și pedeapsa cu închisoare, pentru o perioadă cuprinsă între trei și cinci ani.

Sancțiuni dure pentru cei care aruncă ilegal deșeurile

„Aceste practici afectează grav mediul înconjurător și a decis Guvernul ca pentru aceste fapte să fie o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 5 ani. Am susținut de fiecare dată necesitatea înăspririi pedepselor în gestionarea nelegală a deșeurilor”, a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului, când proiectul pentru protejarea mediului a fost adoptat.

Atât aerul cât și apele subterane sunt afectate de incendierea sau arderea deșeurilor. Există însă și o excepție. Arderea deșeurilor poate fi făcută de către operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru activitatea de valorificare şi eliminare a deşeurilor.

De asemenea, vor fi sancționați și cei care își abandonează deșeurile, fără să le arunce. Pentru persoanele juridice, amenzile pentru astfel de fapte se ridică la valoarea de 50 de mii, respectiv 70 de mii de lei, potrivit alba.24.

România, în top 15 cele mai poluate țări europene

Conform unui nou raport mondial despre calitatea aerului, apărut în 2021, România se afla pe locul 15 în topul celor mai poluate state din Europa. De asemenea, țara noastră s-a aflat pe locul trei din UE cu cea mai mare poluare a aerului în zonele urbane

În rândul statelor membre, cea mai mare poluare a aerului din UE o au zonele urbane din Bulgaria, Polonia şi România. La polul opus s-au aflat state precum Estonia, Finlanda și Suedia.