Samuel Calotă (ANPC), despre Ordonanţa 50: "Nu ne-am propus să facem rău sistemului bancar din România"

Samuel Calotă (ANPC), despre Ordonanţa 50: "Nu ne-am propus să facem rău sistemului bancar din România"

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Samuel Calotă, a declarat astăzi că România nu ar trebui să se teamă de faptul că Ordonanţa creditelor ar putea duce la infrigement.

"Este vorba despre un pre-pre-infrigement şi nu se pune problema ca România să ajungă în situaţie de infringement", a mai spus Calotă.

Cu toate acestea, Istvan Szekely, reprezentantul Comisiei Europene (CE), a declarat ieri că Executivul României a primit din partea CE o scrisoare de pre-infringement în legătură cu OUG 50/2010. Prin această scrisoare, Comisia Europeană a cerut informaţii cu privire la modul de transpunere a directivei 48/2010 în OUG 50/2010.

Vicepreşedintele ANPC a mai declarat astăzi, cu ocazia unei dezbateri organizată la Camera Deputaţilor de PNL, că "nu ne-am propus să facem rău sistemului bancar din România, dar nu negăm că vrem să facem bine consumatorilor".

"Finlanda transpune directiva abia la 1 decembrie 2010. Nu sunt şi ei în UE? Marea Britanie încă lucrează la ea şi îşi însuşeşte în legislaţia naţională tot felul de prevederi din directivă, numai noi stăm speriaţi că vine infringementul şi ne omoară Comisia Europeană. Deocamdată, şi CE, dacă are ceva probleme, poate să meargă la Curtea Europeană de Justiţie, care se poate pronunţa asupra nelegalităţii unor prevederi din actul normativ pe care noi, românii, îl avem legat de bănci. Şi acesta este drum lung şi specialiştii îl ştiu mai bine decât mine", a declarat Calotă.

Pe 28 octombrie, ANPC urma să trimită Comisiei Europene un răspuns cu privire la modul de transpunere a directivei 48/2010 în OUG 50/2010. În acest sens, Samuel Calotă a precizat că s-a cerut o amânare cu o lună.

Tăriceanu: "Nu trebuie să fim cobaii celor din Occident"

Prezent astăzi la dezbarere, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor, a declarat că această ordonanţă nu ar trebui să favorizeze nici băncile, nici clienţii.

"Legea care în final va fi adoptată în Parlament şi care va cuprinde anumite modificări la Ordonanţa 50 nu poate să favorizeze nici băncile, şi nici nu trebuie, nu poate şi nu trebuie să favorizeze nici clienţii. Legea trebuie să fie corectă, trebuie să ţinem cont de nişte lucruri, că banii reprezintă o marfă ca oricare alta, care se vinde şi se cumpără".

El a mai adăgat că toţi cei care doresc să obţină credite de la bănci trebuie să fie informaţi corect cu privire la toate responsabilităţile care vin cu acele contracte.

"Dacă în România rata profitului băncii este de trei ori mai mare decât în Occident, trebuie să ne punem nişte întrebări: de ce este atât de mare? Este mare din cauza faptul că există anumite costuri legate de riscul de ţară? Sigur că s-ar putea să fie un risc de ţară, dar dacă acesta nu e, atunci înseamnă că ieşim cu profitul din zona rezonabilului şi probabil că putem spune că s-au întâlnit proştii cu şmecherii, şi nu aş vrea să se întâmple în România chestiunea asta. Nu trebuie să fim cobaii celor din Occident, care vin aici să câştige mai mult decât câştigă la ei acasă pentru că nu e suficient de informată clientela şi pentru că autorităţile nu sunt capabile să ţină frâiele în mână", a mai spus Tăriceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News