LA REPUBBLICA. "Noi, ca şi Liga, suntem prezenţi pe patru continente, avem peste 5.000 de înscrişi şi un site web ad-hoc. Ne înrădăcinăm cu o prezență structurată. Compatibil cu campania electorală la alegerile regionale, mă gândesc la o vizită viitoare în Statele Unite", a declarat Matteo Salvini la conferinţa sa de presă organizată "după ce am fost trimis oficial în judecată" în cazul Gregoretti, ieri, la Senat. "Voi urmări cu atenţie ce se va întâmpla, fără nicio teamă sau îngrijorare", a afirmat Salvini.
Alături de el, vice-secretarul Ligii și noul ministru al Afacerilor Externe, Giancarlo Giorgetti: "Este o chestiune de timp, dar mai devreme sau mai târziu va veni rândul Ligii, lui Salvini, să conducă guvernul. Aici este secretarul unui partid care a fost de mai multe ori la guvernare, care guvernează cele mai moderne regiuni din Italia, absolut capabil să reprezinte poporul italian fără rușine, la orice nivel, chiar și cu țările străine.
Sondajele continuă să spună că suntem la 30%, mai devreme sau mai târziu ne va reveni nouă să asigurăm guvernul, deci avem obligația de a spune cine suntem, dincolo de o acoperire mediatică nu întotdeauna binevoitoare".
Secretarul Ligii reiterează că "articolul 52 din Constituție, pe care am jurat ca ministru, prevede că apărarea patriei este o datorie pentru fiecare cetățean, deci nu cred că ceea ce am făcut în calitate de ministru va presupune vreo condamnare".
Iată declaraţiile lui Salvini:
Europa. "Nu mai suntem singurii eurosceptici care critică Europa, ci acum o fac și popularii și socialiștii. Nu suntem noi cei care au făcut cale întoarsă. MiniBot-uri? Au fost un instrument pentru a plăti datoriile Administrației Publice. Prioritatea noastră nu este să ieșim din ceva, ci creșterea economică. Toate eforturile noastre sunt pentru renașterea economiei italiene".
PPE. "Sper la un grup mare care să aibă o viziune mai modernă și actualizată asupra Europei de 140 și 150 de parlamentari europeni ca alternativă la grupurile populare și socialiste, dar nu ne grăbim, dimpotrivă, am crescut cu o unitate", a comentat ipoteza unei apropieri a grupului său de cel al conservatorilor.
Cinci Stele. "Când porneşti ca partid al Revoluției anti-castă și apoi te închizi în palat și devii o castă... Și apoi te aliezi cu partidul simbol al marilor puteri, alegătorii îți mulțumesc și te salută".
Rusia. "Încă cred că Rusia ar trebui să fie un partener care nu trebuie lăsat în brațele Chinei: cred că politica sancțiunilor este dementă. Spun asta de 4 ani și nu mi-am schimbat părerea".
Brexit. "Cu privire la Brexit, istoria va spune dacă au făcut bine sau nu. Cu siguranță, cu Liga în guvern, nu există nicio ieșire din Euro sau din Uniune".
Germania. "Celebrul front franco-german ar trebui să fie lărgit și să avem relații mai bune cu Germania pentru mine nu este doar un scop economic, ci și un obiectiv geopolitic, mă gândesc la Libia. Acolo, o parte din probleme provin din țintele Franței, care are interese opuse cu Italia și cu restul Europei. Relații mai bune cu Germania, prin urmare, pentru a stopa puterea Franței".
Autostrăzi. "Revocarea autostrăzilor nu este o decizie politică, trebuie să așteptăm investigațiile și să verificăm eventualele responsabilități", a explicat, în schimb, Giorgetti. (RADOR)