Atacanții, mai premiați și mai scumpi ca apărătorii

La fel, mai întotdeauna încă de la prima decernare, trofeul “Balonul de aur” a fost înmânat în peste 60 de cazuri din cele 65 de atribuiri, jucătorilor de atac. Doar fundașii Franz Beckenbauer și Fabio Cannavaro au reușit să spargă clasamentul în toată istoria modernă a fotbalului. În România nu s-a păstrat acest raport neapărat. Titlul de “Fotbalistul anului” a fost obținut în multe dăți de către portari( Coman, Lung, Duckadam) și de către fundași( Popescu, Chivu,Chiricheș, Contra, Sameș, Dinu). Oricum, și la noi avantajul atacanților este superior. Desigur că odată cu trecerea timpului și cu scăderea valorică pe care o înregistrăm, aceste premii au devenit relative. Avem o selecționată în care toți sunt o apă și un pământ. Nici unul dintre componenții naționalei de azi nu sare rampa, nu trece ecranul și nu este capabil să decidă substanțial un meci sau o competiție. Nu discut motivele. Le voi explica cu altă ocazie.

România, în criză acută de atacanți

În acest context se observă cu ușurință că România n-are fundași centrali de clasă, n-are închizători și n-are vârfuri de atac capabile să sperie adversarii. Pușcaș, Keseru și Andone au fost ultimii atacanți trimiși în teren de selecționerii Daum, Contra și Rădoi. Au înscris câteva goluri dar e mult prea puțin față de predecesorii  Mutu, V Moldovan, Ganea sau Marica.

Himera Adrian Petre

Normal, soluția de înlocuire a acestora ar trebui să vină de la eșalonul inferior ca vârstă. Dar ce să vezi!? La selecționata U21 avem un singur jucător capabil să evolueze pe postul de vârf de atac sau, dacă vreți, centru atacant. El se  numește Adrian Petre. Îl cunosc pe tânărul arădean de vreo șapte ani, de pe vremea când își făcea debutul în Liga a II-a la UTA. Atunci avea 16 ani și azi are 23.  Șapte ani în care cariera acestui tânăr a urcat brusc devenind, la nici 19 ani, golgeterul absolut al Ligii secunde cu 28 de goluri înscrise după care a urmat un transfer la danezii de la Esbjerg, din cea de-a doua divizie. În primii doi ani a reușit să înscrie 24 de goluri în 75 de partide disputate, iar în cel de-al treilea an de contract n-a mai jucat aproape deloc. Ascensiunea care părea normală s-a oprit brusc și pentru mulți de neînțeles.

Speranța României a înscris un gol în doi ani

În 2020, Adi Petre avea 22 de ani. Nu mai înscrisese nici un gol de la vârsta de 21 de ani și, cum era firesc, danezii l-au cedat la FCSB-ul lui Becali. Cu toți credeam că va reuși să-și revină. De unde? N-a înscris nici aici decât un gol și patronul coleric l-a cedat extrem de repede la echipa italiană de ligă secundă, Cosenza. O altă echipă, o altă șansă.  Ciudat, nici în Italia n-a înscris în cele 3-4 meciuri jucate. A revenit în România, la clubul la care a debutat în orașul său natal, Arad. Culmea este rezervă și la UTA. În ultimii doi ani, Adrian Petre a jucat doar  vreo 15 meciuri și a înscris un gol. În lipsa altor soluții selecționerul de la tineret, Adrian Mutu l-a convocat totuși pentru Turneul final al Campionatului european, recent disputat în Ungaria. Normal, atacantul Petre nu s-a dezmințit, neînscriind nici acolo. Ne imaginăm cum arată fotbalul românesc dacă folosește în antecamera primei reprezentative un atacant rezervă la clubul său din România și care în ultimii doi ani a înscris un singur gol.

 

Motivele declinului, mental și fizic

Cu toate astea, eu cred în fotbalistul Adi Petre. Este un tip jovial, făcut dintr- un aluat puțin diferit de-al celorlalți fotbaliști. A fost un junior preocupat și de școală și are o cultură generală peste media altor colegi. Desigur că nu asta interesează la un fotbalist. Importante sunt evoluțiile, golurile înscrise și victoriile pe care le obține. Oare ce s-a întâmplat cu el de se află intr-un asemenea impas? Motivele pot fi de natură mentală sau tehnică. Dacă sunt de natură mentală, tânărul Petre trebuie să se autosugestioneze. Poate că de vină este și îndrăgosteala, poate și o automulțumire  financiară. Ambele pot trage înapoi orice om și, bineînțeles, orice sportiv. Dacă așa stau lucrurile este grav. Am văzut la mii de tineri fotbaliști instalată o astfel de stare. Cazul Adi Petre n-ar fi singular. El a devenit un subiect de abordat, tocmai din cauza puținilor atacanți din fotbalul românesc. Așa cum arată tânărul arădean la această oră este de plâns, atât el cât și fotbalul nostru. Se pare însă că cea de-a doua explicație a declinului este mai plauzibilă. Anume, latura tehnică. Încă de la vârsta de 15-16 ani el măsura peste 180 cm. Era cu un cap mai mare decât toți juniorii colegi de generație prezenți în teren, și colegi și adversari.

Niciodată evoluțiile sale nu s-au bazat pe calități tehnice ci mai degrabă pe cele fizice. S-a născut mare, cum se zice. Cei doi ani de debut, cu bune evoluții la UTA și Esbjerg, au fost consecința calităților fizice  și al unui elan ușor inconștient specific tinerilor. Odată cu încheierea creșterii, micuții săi colegi de la juniorat l-au ajuns din urmă, unii chiar întrecându-l. Desigur că puterea fizică a fost egalată iar calitățile tehnice ale lui Petre au rămas în urmă. Cu alte cuvinte, n-a mai progresat. E firesc ca pe fondul unei automulțumiri, a conștientizării mature și a unei tehnici precare, tânărul să nu mai aibă ce demonstra.

Hagi și Cămătaru și-au revenit din pasa proastă

 

Mulți spun că e doar o pasă proastă prin care trece. Greșit. O pasă proastă nu poate să dureze doi ani în fotbal. Hagi, de pildă, când a ajuns la Sportul Studențesc, în 1983, nu dădea goluri.  Juca la echipa națională, dar nu înscria în campionat. Avea doar 19 ani. Si-a revenit rapid și peste doar un sezon a devenit golgeterul României. La fel s-a întâmplat cu Cămătaru, care era huiduit pe toate stadioanele, scriitorul Eugen Barbu numindu-l „HAPLEA ÎN CHILOȚI”. Ambii au avut pase proaste dar și-au revenit, devenind esențiali pentru România. Ce-ar avea de făcut tânărul și neliniștitul Adrian Petre, component al echipei de tineret a României și singurul vârf de atac de careu care ne dădea speranțe?

Din rău în mai rău. Nu vine nimeni din urmă

Nu există nici un atacant central la loturile naționale de juniori U21,U20, U19, U18 care să se apropie măcar de Petre Adrian. Poate Luis Munteanu de la Fiorentina crescut tot la Viitorul lui Hagi. În această situație, după opinia mea, Adi Petre fie îsi dovedește ambiția și dorința de consacrare definitivă, fie își schimbă postul . Dacă nu mai are motivație și doar atât și-a dorit de la fotbal trebuie lăsat în plata Domnului și nu mai trebuie insistat. Nu-i place, nu vrea, îi ajunge 1,0 milion de euro și Basta. Nu mai trebuie să tragă nimeni de el. Se va însura, își va întemeia o familie și va juca fotbal la Old boys UTA, amintindu-și peste ani că românii au sperat în el dar a dezamăgit. Va deveni un alt talent care a murit speranță.

Un centru atacant poate deveni fundaș central

Dacă însă declinul are ca motivație tehnica, atunci trebuie să-și caute alt post în echipă. Dacă e sigur că aglomerațiile din careul advers nu-i convin și nu le mai poate face față, atunci poate c-ar trebui să încerce postul de fundaș central. Nu e glumă. Se cunosc multe cazuri , de la Costică Stefănescu fost atacant al Stelei devenit fundaș la 24 de ani la Craiova și până la cel a lui Dudu Georgescu fost fundaș la Progresul București devenit atacant la 22 de ani la Reșița și la 23 , la Dinamo. Gino iorgulescu a venit în București, de la Giurgiu la Sportul studențesc, ca centru atacant și a jucat în echipa națională fundaș central în 49 de meciuri. De ce n-ar încerca și Adrian Petre același lucru? Mai știi,  pierdem un atacant dar câștigăm un fundaș pentru România. În definitiv, salvăm un post și un fotbalist.