Grupul Wagner este o componentă esențială a penetrării strategice a Federației Ruse în Africa și era, până în urmă cu câteva zile, o importantă forță în cadrul complexului militar rusesc din Siria.
Până la așa-zisa rebeliune din 24-25 iunie, exista un anumit echilibru în relația Wagner-Kremlin, consolidat până la 24 februarie 2022 dar deteriorat constant pe fondul prezenței mercenarilor lui Prigojin pe frontul ucrainean. Acum, acest echilibru s-a degradat iremediabil dar rămân în vigoare premisele care i-au facilitat existența, rezultatele din anii trecuți și mai ales, rolul mercenarilor lui Prigojin în Africa sahariană și subsahariană adică acolo unde s-au instalat la ordinul Kremlinului.
Obiectivul lor a fost și rămâne asigurarea controlului Moscovei asupra petrolului libian și ,,resurselor viitorului’’ - metale și pământuri rare - precum și zăcămintelor aurifere și de pietre prețioase. Africa sahariană francofonă - Mali, Niger, Ciad - Republica Africa Centrală, la care se adaugă Mozambicul, Congo dar mai ales Sudanul - datorită ieșirii la Marea Roșie și resurselor naturale din Darfur - sunt obiective clare ale Moscovei.
Înlăturându-l pe Prigojin, Kremlinul renunță la o bună parte din influență în Africa
În Africa, grupul Wagner este mai degrabă un conglomerat productiv decât o societate de mercenari angajați pentru garantarea securității statelor și menținerea ordinii interne. Oamenii lui Prigojin din Africa sunt în număr de 6-7 mii - potrivit unor estimări occidentale - și nu din cei recrutați în închisorile rusești ci provin din structurile de intelligence sau din forțele speciale ale armatei și Ministerului de interne. Rușii au funcțiile de comandă dar în componența grupului sunt și mercenari sirieni, persoane din statele Asiei centrale - foste republici sovietice - sau din Caucazul de sud. Prigojin, ca persoană, și-a dobândit o anumită reputație în rândul celor care conduc statele menționate mai sus, autocrații cu pretenții democratice.
Dacă Putin ar desființa componenta africană a grupului Wagner iar Prigojin ar dispărea sau ar avea un accident - cum au pățit alții, mai puțin periculoși pentru Kremlin - poziția mercenarilor pe Continentul Negru ar fi grav afectată chiar dacă grupul ar funcționa pe cont propriu. Refacerea proiecției de forță a Rusiei ar dura ani mulți și nu ar mai atinge vreodată nivelul influenței de astăzi. Putin spunea că a finanțat grupul Wagner cu aproximativ un miliard de dolari de la bugetul de stat. Poate fi real. Nu putem verifica dar știm că în buzunarele unor apropiați ai lui și ale unor cadre superioare din armată și servicii a intrat o sumă aproape echivalentă provenind din afacerile lui Prigojin în Africa și Golf sau din țițeiul sirian comercializat de grupul în discuție. Protecția costă.
În continuare, voi aborda pe scurt un caz particular al acțiunilor Moscovei în Africa: Sudanul și modul cum Rusia operează la Marea Roșie.
Baza navală de la Port Sudan, această Fata Morgana a Moscovei pe țărmul Mării Roșii
Canalul Suez este important pentru comerțul mondial – 10-12% din traficul comercial mondial trece pe aici - dar Marea Roșie este la fel de importantă din aceleași motive. Coasta de est este inabordabilă pentru că acolo controlul este în mâna saudiților. Chiar dacă relația cu Washingtonul nu mai este la cota din alte timpuri, nu înseamnă că Riyadh-ul se va apropia de Moscova mai mult decât s-a văzut până acum. Nici chiar de Beijing deși chinezii și-au dovedit bătaia lungă a politicii lor externe, intermediind reașezarea relațiilor cu Teheranul. Yemenul nu intră în discuție din motive lesne de înțeles. În ecuația Moscovei contează Coasta de vest. Eritreea - unde crește constant influența Chinei ca și în Etiopia vecină - și Sudanul.
Acesta din urmă are un rol geostrategic de prim rang în regiune fiind de multă vreme în atenția marilor actori internaționali. Moscova nu face excepție. Ca urmare a unor presiuni pe mai multe linii de acțiune, în februarie ac., Consiliul militar sudanez a autorizat proiectul rusesc de construcție a unei baze navale la Port Sudan, pe litoralul Mării Roșii. Baza ar putea avea o garnizoană fixă de 3-400 militari și personal civil și o capacitate de până la 4 nave mari și 2-3 submarine, inclusiv din clasele cu propulsie nucleară. Utilizând această bază, flota militară rusească din Oceanul Pacific și Marea Roșie ar evita staționarea la baza chineză din Djibouti.
Conflictul intern din Sudan amână implementarea proiectului
Câteva săptămâni mai târziu, izbucnea conflictul intern - de fapt, un război civil - între grupările aliate care îl îndepărtaseră de la putere pe sângerosul dictator Omar al-Bashir în 2019. Este vorba de Forțele armate sudaneze (Saf) ale generalului Abdel Fattah al-Burhan - armata regulată sudaneză - și Forțele de suport rapid (Rsf), unități paramilitare conduse de Mohamed Hamdan Dagalo, supranumit Hametdi. Conflictul are o componentă economică și una etnică care se suprapun, cea economică fiind primordială. Faptul că Dagalo-Hametdi a vizitat Moscova înainte cu câteva luni de a izbucni războiul civil, explică unele dintre necunoscutele acestui conflict, ca de altfel și legăturile sale cu grupul Wagner.
Din punct de vedere al suportului intern, Saf controlează mare parte din aparatul economic, civil și militar al Sudanului ca și telecomunicațiile și comerțul. Rsf-ul lui Dagalo controlează activitatea minieră din Darfur - nume de tristă rezonanță pe care nu și-l dezminte nici astăzi - de unde vin resursele financiare care permit menținerea forței sale militare. Pentru Dagalo, Prigojin este ,,fratele mai mare’’ care l-a ajutat să creeze o ,,zonă gri’’ între economia legală și cea ilegală permițându-i să comercializeze produsele miniere din Darfur - metale prețioase și diamante - pe piața neagră internațională începând cu unele state din Golf. De fapt, comercializarea este în mâinile mercenarilor Wagner. Mare parte a resurselor financiare ale grupului sunt rezultatul acestor afaceri pe care nu le stăpânește doar în Sudan. Diamantele vin și din Republica Africa Centrală. Serviciile grupului Wagner din Libia și Mali sunt achitate de angajatori.
Rezultatul conflictului din Sudan este crucial pentru Moscova întrucât - cu un guvern prieten la Khartoum - și-ar prelungi influența din Mali până la Marea Roșie cu o extensie spre nord, în Cirenaica libiană unde lider militar este mareșalul K. Haftar, prieten și el al lui Prigojin.
Prigojin nu este prezent peste tot. Wagner nu are acces la marile proiecte ,,oficiale’’ ale Moscovei în Africa
În contextul recentului Forum economic internațional de la St. Petersburg din iunie ac. - transformat, după 24 februarie 2022, dintr-un think tank apreciat la nivel internaţional într-un eveniment de mâna a doua - a fost relansat un mega-proiect ruso-egiptean. Este vorba de construcția unui parc industrial rusesc în interiorul Zonei economice a Canalului Suez, în apropierea ieșirii acestuia la Marea Mediterană. Proiectul a fost lansat inițial în cadrul întâlnirii dintre Vladimir Putin și omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, de la Soci - 2014. Nogocierile au început trei ani mai târziu dar lucrările au întârziat datorită pandemiei Covid -19. Părea că efortul de război al Moscovei în Ucraina și sancțiunile impuse de comunitatea internațională ar fi anulat implementarea proiectului dar după intrarea în ecuație a Emiratelor Arabe Unite (EAU), ca finanțator, prioiectul a fost relansat. Anunțul a fost făcut după vizita lui Vladimir Putin - din 16 iunie ac. - la pavilionul EAU de la Forumul menționat mai sus.
,,Orașul soarelui’’, colonie rusească la vărsarea Nilului în Marea Mediterană
Proiectul cuprinde trei faze de lucru, se întinde pe o suprafață de 20 de hectare și pe o perioadă de 13 ani. Investiția totală se apropie de 5 miliarde dolari. Parcul va avea forma unei jumătăți de cerc împărțită în două zone egale numite simbolic: Moscova și Sankt Petersburg. Societăți rusești vor construi unități de producție a materialului rulant, motoarelor electrice, mașinilor unelte, utilajului petrolier. Se vor construi: o rafinărie de țiței, o uzină electrică și o unitate de producție a echipamentului militar. Va fi dat în folosință un ,,punct tehnologic’’ destinat echipamentului nuclear pentru centrala de la Dabaa - pe malul Mării Mediterane, la vest de Delta Nilului - aflată în construcție. Un complex rezidențial va fi la dispoziția personalului angajat - 35 de mii de persoane. Parcul se va numi ,,Orașul Soarelui’’.
În luna februarie ac., Moscova și Cairo au semnat un protocol prin care zona a fost extinsă cu 30%. O lună mai târziu, la 20 martie, s-a reunit Comitetul mixt ruso-egiptean sub președinția miniștrilor economiei și comerțului, Denis Manturov și Ahmed Samir, care a stabilit începerea lucrărilor primei faze a proiectului, cu un cost total de aproximativ 200 milioane dolari.
Probabil, termenele fixate nu vor fi respectate datorită conflictului din Ucraina dar implicarea EAU oferă o garanție suplimentară privind realizarea proiectului. Chiar dacă rolul Moscovei încetează să mai fie unul primordial în domeniul financiar, Rusia va beneficia de un ,,punct de sprijin’’ în nordul Egiptului pe segmentul economic, după cel militar de la Tartus, în Siria. ,,Orașul Soarelui’’ va fi un veritabil ,,cap de pod’’ pe pământ african, o bază a expansiunii economico-comerciale a Moscovei în Egipt și întreg arealul nord-estic al continentului.
O bază militară la Port Sudan ar completa eșichierul prezenței Federației Ruse în această regiune.