Nava era nounouţă, lansată la apă în Taiwan, cu nouă luni înainte, iar echipajul era mixt francezoromân. Mă rog, francezi e mult spus, că mai toţi franţujii erau, de fapt, bretoni care îcând ncepeau să cotcodăcească pe limba lor nui înţelegeau nici ai lor, darămite ai noştri. Tocmai plecasem din Australia către Jakarta.

MATISSE la Sidney, în Darling Harbour, înainte de Opera House. Poza e făcută de pe Harbour Bridge

Fusesem la Brisbane, Sidney şi, după ce am dublat capul Wilson Promontory, punctul cel mai sudic al continentului, prin strâmtoarea Bass, care desparte Australia de Tasmania, ajunsesem la Melbourne. După o escală aici, am plecat mai departe, prin Pacificul de Sud către Indonezia.

Francezi „Polivalenţi” şi răzbunarea australienilor

Interesant este că ofiţerii francezi aveau un alt fel de tip de brevete de navigaţie decât ale noastre. Ei, după terminarea şcolii de marină, erau „polivalenţi”, adică puteau ocupa funcţii atât la punte cât şi la maşină. Lucru care i-a costat o mare umilinţă în ţara de la antipozi. Cu câţiva ani înainte compania franţuzească, al cărui proprietar era un libanez, cumpărase de la australieni o flotă de vreo duzină de vapoare, la secondhand, cu promisiunea că se vor păstra echipajele australiene. Lucru pe care nu l-au făcut, căi cam ustura la buzunar. Aşa că, atunci când una din navele lor ajungea întrun port australian era victima unei represiuni, în sensul că autoritţile portuare nui recunoştea brevetul comandantului şi obliga compania ca, pe timpul cât vaporul era în apele lor, să aibă la borrd un comandant australian sau de orice altă naţionalitate. Sa întâmplat, de plidă, ca un român cu brevet de Căpitan de Cursă Lungă, care naviga ca ofiţer II, săl înlocuiască pe timpul tranzitării apelor teritoriale australiene, pe comandantul francez, care era considerat drept simpul pasager.

Măgăruşul „Banzai”

Mă rog, la maşină, şef mecanic era unu' De la Haye, mare fustangiu şi fumător înrăit, care ardea fo treipatru pachete de Marlboro pe zi. Pe ofiţerul I mecanic îl chema Bansais, drept pentru care românii îi ziceau, simplu „Banzai” şi ofiţer II era un ardelean din Cluj, pe nume Buburuz. Ăsta era unu' dintre cei câţiva supravieţuitori de pe cargoul Scăeni, naufragiat la începutul anilor '90 în Marea Ionică, pe lângă Sicilia. Porecla ăstuia a venit spontan: „Coccinelle”, adică gărgăriţă în franceză. Hâtru nevoie mare Buburuz îi învăţa pe francezi să spună tot felu' de porcărele în româneşte. Odată, mă întâlnesc cu Banzai în lift, că nava era cam cât un bloc cu opt etaje şi avea 195 de metri lungime, la un deplasament de 30.000 TDW. A doua cea mai mare navă cu care am navigat. Well, îi zic io bonsoir lu' Banzai şil întreb: „Qu'estce que tu fais, monsieur Bansais?”. La care, Banzais îm turuie foarte serios, graseind fermecător, lecţia învăţată de la Buburuz: „M-am săturat. Muncesc ca un măgăruş. M-am săturat de acest vapor de popo…ri şi de la…gii”. Să leşin în lift de râs.

Părul pubian al şefului mecanic

Well, şi cum navigam noi, la început de vară australă, să vezi pocinog. La bord, aveam şi fo câţiva cadeţi francezi, printre care şi o jună de fo 21 de anişori. O roşcovană cam căloasă, cu un ten acneic. De la Haye, şeful mecanic, o acaparase total pe demoazelă. Că, la vapor, te mulţumeşti cu ce ai nu cu ce ţi-ai dori. Lung prilej de bârfe şi caterincă printre marinari. Cea mai tare harfă a scoso Vasile stewartul vaporului care, pe lângă că ne servea masa, avea şi îndatorirea să schimbe aşternuturile din cabinele ofiţerilor o dată la două zile. Şi vine Vasile întro seară, în careul marinarilor şi ne bagă una de nea năucit: „Bă băieţi, hai să vă zic ceva. Şefu' ăsta mecanic are nişte floci mari, ceva de speriat!”. Noi, să cădem de pe scaune: „Da' cum ţiai dat seama Vasile?”. La care ăla, şugubăţ: „Păi, fraţilor, io-i schimb lu' ăsta lenjeria de pat. Şi mereu găsesc, aşa, pe la mijlocul cuşetei, nişte fire de păr lungi, cam la juma' de metru. De unde să fie din altă parte?”. Neam spart de râs.

Ulcer perforat în Pacificul de Sud

Numa' că pe monsieru' De la Haye l-au atins blestemele soacrăsii, aflată fix pe partea ailaltă a globului. Taman la travers de Kangoroo Island – Insula Cangurului – l-a pocnit în stomac o ditamai frumuseţea de ulcer perforat. Ce să facem, comnadantul francez a schimbat de drum şi a pus prova pe Adelaide, săl lăsăm pe ulceros în siguranţă. A şi anunţat beleau prin radiotelefon. Şi, în fo două ore, ne-am trezit cu un elicopter de la Australian Rescue Team, care dădea înconjur navei care mergea cu 23 de noduri. A urmat o aterizare, can filme, pe un vânt destul de puternic, pe containerele din prova caselului vaporului. A coborât pilotul şi un medic, l-au făcut pachet pe amorez şi au plecat până să ne dezmeticim noi bine. Până la urmă a fost de bine că, după trei zile, când eram la travers de Perth, pe coasta vestică a continentului, a sunat prin Inmarsat şi a zis că îl operaseră şi, în câteva zile, pleacă în Franţa, la nevasta care-l aştepta acasă cu doi copii mici.

 

 

Te-ar putea interesa și: