Marina militară şi infanteria marină americană au încetat operațiunile de căutare şi salvare a trei infanterişti marini, la o zi după prăbuşirea unui avion în nord-estul coastelor Australiei, informează Reuters.
În schimb, Corpul de Infanterie Marină al Statelor Unite a anunțat că va continua eforturile de recuperare a celor trei camarazi în colaborare cu Forţa de Apărare a Australiei, posibil timp de câteva luni.
Cei trei militari se aflau la bordul unei aeronave MV-22 Osprey a forţei expediţionare a SUA din Okinawa, o navă amfibie de asalt. Aparatul a lovit apa după decolare, în condiţii de vânt şi hulă. Eforturile de salvare au început imediat şi 23 de persoane aflate la bord au fost salvate; dintre acestea, una singură a avut nevoie de spitalizare. Cei trei infanterişti marini sunt singurii care nu au putut fi găsiţi în Pacificul de Sud.
În ultimii ani, aeronavele Osprey au mai fost implicate şi în alte incidente soldate cu morţi şi răniţi. Modelul construit de Boeing şi Bell Helicopter decolează ca un elicopter, cu rotoarele în plan orizontal, după care acestea basculează şi funcţionează în plan vertical, ca elice de avion.
În decembrie anul trecut, întreaga flotă de Osprey din Japonia a fost oprită de la zbor, după ce un astfel de aparat s-a prăbuşit în mare, în urma ruperii unui furtun de realimentare în timpul unui exerciţiu de realimentare.