Salman Rushdie atacă dur șase prestigioși colegi de breaslă: „pisicuțe, fără caracter”

Celebrul autorul al Versetelor satanice, Salman Rushdie, le-a adresat un mesaj dur celor sașe colegi de breaslă care au decis să boicoteze gala anuală de la New York a PEN, în semn de protest față de decizia prestigioasei societăți literare americane de a acorda un important premiu săptămânalului francez Charlie Hebdo.

„Premiul (cutezanță în libertatea de expresie) va fi acordat. PEN își menține decizia. Doar șase pisicuțe. Șase autori în căutarea propriul Caracter”, scria Salman Rushdie pe Twitter, pe 27 aprilie. Cu o zi înainte, într-un discurs mai moderat, acesta preciza pentru „The New York Times” că Peter Carey, Michael Ondaatje (autorul celebrului roman Pacientul englez), Francine Prose, Teju Cole, Rachel Kushner și Taiye Selasi sunt „într-o mare eroare”. Cei șase anunțaseră că nu vor participa la festivitățile PEN, din 5 mai, pentru că nu împărtășesc linia editorială a săptămânalului satiric, victimă a unui atentat terorist pe 7 ianuarie, soldat cu moartea a 12 dintre membri colectivului redacțional.

Francine Prose a explicat de ce nu va fi prezentă, pe 5 mai, la Manhattan, în sala Muzeului american de istorie naturală. Scriitoarea americană susține necondiționat libertatea de expresie, iar atribuirea acestui premiu trebuie să fie simbol al „admirației și respectului”, sentimente pe care Charlie Hebdo nu i le inspiră din cauza atitudinii sale islamofobe. „Pur și simplu nu mă văd stând în public în momentul ovaționării săptămânalului Charlie Hebdo”, a precizat scriitoarea.

Australianul Peter Carey e și mai vehement. O crimă odioasă a fost săvârșită, spune Carey, care denunță însă „aparenta lipsă de discernământ a PEN față de aroganța culturală a francezilor care nu recunosc că au obligații morale față de un segment larg și vulnerabil al populației sale”.

Conducerea PEN încearcă să tempereze aceste disensiuni explicând public pe ce s-a bazat decizia de acordarea a premiului. „Este indiscutabil faptul că, dorind să-i ațâțe pe extremiști, Charlie Hebdo a rănit sentimentele altor musulmani...dar considerăm corecte explicațiile oferite de Charlie Hebdo potrivit cărora intenția nu a fost ostracizarea musulmanilor în general, ci respingerea categorică a încercărilor unei minorități care dorea diminuarea libertății de exprimare”, a precizat Andrew Solomon, președintele PEN America. Pe de altă parte, Solomon și-a exprimat nedumerirea cu privire la reacția tardivă a celor șase, cu doar câteva zile înaintea ceremoniei, în condițiile în care lista premiilor a devenit publică încă din 17 martie.

Salman Rushdie, fost președinte al PEN, "condamnat la moarte" de ayatollahul iranian Ruhollah Khomeini pentru Versetele satanice, mai spune că „dacă PEN, în calitatea sa de organism de luptă pentru libertatea de exprimare, nu poate nici apăra, nici omagia oameni asasinați din cauza desenelor lor, atunci, sincer, organizația nu-și mai merită numele”. „Mi-aș dori Peter, Michael și ceilalți să fie căutați niciodată pentru a fi uciși”, a conchis Rushdie.

În ianuarie, imediat după asaltul terorist asupra redacției Charlie Hebdo, scriitorul britanic de origine indiană, dădea publicității un mesaj cutremurător: „Religia, o formă medievală de abandonare a raţiunii, devine o ameninţare reală la adresa libertăţilor lumii atunci când se combină cu armele moderne (…) Acest totalitarism religios a provocat o mutaţie mortală în inima Islamului şi vedem consecinţele tragice astăzi, la Paris. Sunt alături de Charile Hebdo şi aşa trebuie să fim cu toţii, pentru a apăra arta satirei care a fost întotdeauna o forţă a libertăţii împotriva tiraniei, necinstei şi prostiei. Respectul pentru religie a ajuns să însemne teama de religie. Religia, la fel ca alte idei, merită să fie criticată, satirizată şi, da, tratată fără teamă cu lipsă de respect”.