Salariile din MAI se schimbă! Anunţul ministrului Carmen Dan
- Ionel Dancu
- 17 martie 2017, 08:22
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat că a depus o serie de amendamente pentru a rezolva inechităţile salariale ale angajaţilor MAI, acestea implicând un efort bugetar de aproximativ 13 milioane de lei lunar.
Astfel, sporurile, indemnizaţiile şi alte asemenea drepturi specifice stabilite proporţional cu timpul efectiv lucrat şi care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, salariul funcţiei de bază, solda funcţiei de bază, se determină prin raportare la salariul de bază, solda de funcţie, salariul de funcţie, acordat în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Totodată, s-a propus devansarea termenului de acordare a cuantumului salariului de merit pentru toţi poliţiştii, astfel încât să fie acordat în luna aprilie, şi nu în luna august, cum este prevăzut în prezent.
Efortul bugetar va fi de aproape 12 milioane de lei lunar şi vor beneficia 80.000 de angajaţi ai MAI.