Comisia Europeană urmează să anunțe, miercuri, o propunere cu privire la salarii minime echitabile la nivelul UE. În preambulul acesteia, sindicatele din întreaga Europă au sugerat câteva măsuri pentru ca tuturor lucrătorilor să le fie asigurat dreptul la o remunerație decentă și o putere mai mare de negociere cu patronatele.
Confederația Europeană a Sindicatelor (ETUC) a anunțat marți, într-un comunicat al CNS Cartel Alfa, că în urma unei analize va susține propunerea pe care Comisia Europeană urmează să o anunțe miercuri cu privire la salarii minime echitabile. Astfel, sindicatele din toată Europa solicită o directivă a UE pentru salarii minime corecte și negocieri colective.
„Chiar și înainte de criza COVID, mulți lucrători se descurcau greu cu cheltuielile necesare traiului. Munca ar trebui să ofere vieții demnitate, dar realitatea, pentru mult prea mulți, este că munca nu-i o garanție pentru a ieși din sărăcie”, se arată în comunicatul CSN Cartel Alfa.
Potrivit sursei citate, România are în continuare cei mai mulți angajați aflați în sărăcie, iar „oamenii muncii pur și simplu nu obțin o parte echitabilă din bogăția și valoarea pe care o generează”.
„Cota parte care revine muncii este 38,2% din PIB, în pofida creșterii constante a ocupării și a majorărilor salariale din sectorul public, în timp ce media europeană este de 47,8% (în Franța, Germania, aceasta depășind chiar 50%). Însă în cele mai multe țări europene, lucrătorii primesc o felie mai mică din prosperitatea pentru care muncesc, decât acum un deceniu”, mai arată sursa citată.
Cea mai gravă recesiune după al Doilea Război Mondial
Sindicaliștii din Europa spun că pandemia a înrăutățit situația lucrătorilor, iar de la începutul ei aproape 40% dintre lucrătorii din UE spun că se descurcă mai greu decât înainte de criză, conform unui raport Eurofound.
Potrivit acestora, lucrătorii pot ține Europa în afara recesiunii dacă au bani de cheltuit. Totodată, se menționează că cea mai bună garanție a unor salarii corecte este ca angajatorii să negocieze salariile cu sindicatele, dovada fiind clară - țările cu cele mai mici salarii sunt cele cu cel mai mic număr de lucrători acoperiți de contracte colective de muncă.
Astfel, sindicatele din Europa spun că „în realitate nivelul este prea jos pentru ca o familie să se bucure de o viață decentă. În România, valoarea coșului minim de consum arată că există o mare discrepanță dintre nivelul salariului minim actual și necesarul pentru a asigura un nivel de trai de o minimă decență”.
Un nou prag de decență
„Din acest motiv, ETUC solicită stabilirea la nivel european a unui prag de decență [60% din salariul median național și 50% din salariul mediu național și corelarea cu alți indicatori, precum costurile de trai] sub care salariile minime să nu scadă, și să fie întotdeauna definit cu implicarea deplină a partenerilor sociali.
În septembrie 2019, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen s-a angajat: „în primele 100 de zile din mandatul meu, voi propune un instrument legal astfel încât fiecare lucrător din Uniunea Europeană să aibă un salariu minim echitabil. Acest lucru ar trebui să permită un trai decent oriunde lucrează.” Deși acele 100 de zile au trecut de mult, propunerea promisă trebuie să vină sub forma unei directive”, se mai arată în comunicatul CNS Cartel Alfa.
Așadar, sindicatele din toată Europa solicită o directivă a UE pentru salarii minime corecte și negocieri colective.
Opriți exploatarea!
Potrivit sindicatelor, Uniunea Europeană trebuie să acționeze acum pentru a se asigura că oamenii muncii ies din exploatare și obțin salarii corecte prin negocieri colective mai puternice și salarii minime mai mari. Prin aceasta, UE va spori cererea internă, promovând astfel o redresare din criza economică provocată de pandemia Covid-19.
„Concurența între țările UE pe bază de salarii reduse trebuie oprită și companiile trebuie să plătească salarii corecte și să nu fie subminate de companiile care își exploatează lucrătorii”, se mai subliniază în comunicat.
Sursa: Digi 24