Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj, a declarat că în 2023 s-au făcut investiții învaloare de 309 milioane de lei în Sălaj. Consiliul Județean a investit în infrastructură rutieră, sănătate, învățământ, cultură și protecție socială.
Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj, a declarat că în 2023 s-au făcut investiții în valoare de 309 milioane de lei, reprezentând 170% din bugetul inițial alocat dezvoltării. El a mai spus că speră ca în 2024 să păstreze acest trend de autodepășire. Consiliul Județean a investit în 2023 în proiecte de infrastructură rutieră, sănătate, învățământ, cultură și protecție socială.
Mesajul președintelui CJ Sălaj
„Sunt foarte bucuros că am reușit să investim în Sălaj, într-un singur an, echivalentul a ceea ce s-a realizat în 16 ani înainte să preiau mandatul. Această performanță este rezultatul eforturilor susținute și al muncii intense depuse în primii doi ani. În 2024, îmi doresc să păstrăm acest trend de autodepășire, cu convingerea că toate inițiativele noastre vor fi primite cu entuziasm de către cetățenii Sălajului, oferindu-le un plus de confort și contribuind la îmbunătățirea calității vieții. Prin proiectele pe care le-am depus spre finanțare la ADRNV și prin cele în pregătire pentru sesiunea 2021-2027, sunt sigur că și anul viitor vom depăși așteptările”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj pe Facebook.
Dinu Iancu-Sălăjanu a mai spus că a fost o evoluție în fiecare an, dar că în 2023 Consiliul Județean a reușit să facă ce și-a propus.El speră să le ofere cetățenilor un plus de confort în continuare.
Au fost modernizați 106 km de drum județean
În acest an au fost reabilitați și modernizați 106 km de drum județean, alți 100 de km fiind în execuție sau în diferite stadii premergătoare demarării lucrărilor. În domeniul sănătății, sunt în implementare proiecte în valoare totală de peste 45 milioane de lei, iar pentru alte trei proiecte CJ Sălaj a obținut finanțare europeană de 4 milioane de lei.
4,25 milioane de lei pentru sport
În 2023, administrația județeană a susținut sportul și activitățile pentru tineret cu 4,25 milioane de lei, a asigurat 800.000 de lei pentru salvarea a 14 monumente istorice și 1,85 milioane de lei pentru asistența socială a vârstnicilor și a persoanelor vulnerabile.