Săgeata spre aeroport, trenul fără blatişti

Săgeata spre aeroport, trenul fără blatişti

Pe linia feroviară Gara de Nord -Otopeni nu se merge cu „naşul” pentru că biletul se plăteşte şi în tren, deşi nu mereu se taie şi chitanţă. Trenul care face legătura cu aeroportul, introdus în luna februarie a acestui an, are plecare de la Gara de Nord la fiecare şi un sfert, de la 5.15 până seara la 20.15.

Cel care tocmai a plecat a zăbovit ceva în staţie, până pe la 12 şi 25 de minute, aşa că nu ar trebui să vă reglaţi ceasurile după această cursă. Următorul porneşte la 13 şi 16 minute fix. În luxosul tren ce merge spre aeroport, cu aer condiţionat, sunt doar câţiva călători, semn că nu se înghesuie lumea pe ruta cu destinaţia Aeroportul „Henri Coandă”. Mecanicul de locomotivă susţine că sunt şi curse mai aglomerate, în spe cial dimineaţa, dar nu-şi aminteşte de vreun precedent cu pasageri stând în picioare.

Nici un călător nu circulă fraudulos Legătura cu trenul nu este chiar directă, săgeata opreşte la Halta Otopeni, de unde călătorii sunt transportaţi cu autobuzele CFR la terminal.

Preţul unui bilet cu transfer la aeroport costă 6 lei, iar fără autobuz - 4 lei, variantă la care apelează, de regulă, navetiştii. „Naşul” dă asigurări că toţi pasagerii sunt cinstiţi şi circulă cu bilet. Nu a întâlnit pe această rută blatişti.

„Cu trenul ăsta merg oameni respectabili, nu se pretează la aşa ceva. Nu oricine zboară cu avionul. Preţul este rezonabil şi, dacă nu apucă să-şi cumpere bilet din gară sau din aeroport, pot plăti în tren, acelaşi preţ, nu este suprataxă, tocmai pentru că este o cursă scurtă şi poate că omul, fiind pe grabă, nu mai ajunge pe la casa de bilete”, ne-a explicat controlorul din tren.

În plus, la cât de puţini pasageri sunt, e greu să scapi fără să plăteşti. Ruta i-a bucurat şi pe cei care fac naveta între Baloteşti şi Bucureşti. Soţii Boerescu, din Baloteşti, sunt indignaţi de zvonurile că s-ar putea renunţa la această cursă pentru că nu aduce profit.

„Noi nu vrem să se desfiinţeze, este o cursă foarte bună şi foarte la îndemână. Nu este vorba că nu ar fi clienţi, problema este că nu se taie chitanţă pentru multe bilete achitate în tren şi, astfel, banii nu ajung unde trebuie. Facem cursa asta destul de des şi ni s-a întâmplat de nenumărate ori să nu primim chitanţă”, ne şopteşte domnul Boerescu. Săgeata bate personalul

Cristina, o elevă care stă în Baloteşti, dar face liceul în Bucureşti, se declară foarte mulţumită de ruta CFR-ului: „Era şi înainte un personal care ajungea la Baloteşti, dar făcea mult, pentru că avea opriri dese. Şi sunt alte condiţii în săgeată. În plus, sunt multe curse, dacă ai pierdut un tren, într-o oră vine altul”.

Cât despre cei care folosesc cursa exclusiv pentru aeroport, mai încântaţi sunt călătorii din provincie care fac legătura cu trenurile ce îi duc acasă. „Este mult mai convenabil pentru noi care avem zbor din Bucureşti, dar venim din alte localităţi. Eu sunt din Bacău, dar lucrez în Italia, când am venit în ţară am fost nevoit să plătesc 20 de euro la taxi, ca să mă ducă de la Otopeni la Gara de Nord, de unde aveam tren spre casă”, ne-a declarat Adrian Necula.

Haltă sub cerul liber

Odată ajuns trenul în staţia Otopeni, călătorii merg grăbiţi spre autobuzul de transfer la aeroport. Dacă nu ar fi ajuns maşina, le-ar fi fost greu să se ferească de arşiţa de afară, pentru că nu e nici un cotlon de umbră la haltă.

Mecanicul de locomotivă prezintă situaţia: „N-au pus şi ei o copertină aici. Când vine autobuzul cu oamenii de la aeroport, călătorii stau în maşină, la aer condiţionat, până trage trenul în staţie. Ne-am făcut de râs când au fost ploile alea torenţiale, au venit persoane îmbrăcate la patru ace şi s-au udat până la piele pentru că nu e nici un refugiu în staţia asta”, explică dezamăgit mecanicul Costel.

Doamna Boerescu atrage atenţia şi asupra faptului că nu e nici o cişmea, nici un chioşc. Toţi pasagerii cursei Gara de Nord - Otopeni, dar şi personalul de tren au decretat cel mai mare minus: slaba promovare.

„În aeroport, dacă nu ştii unde este casa de bilete, nu ai cum să afli de tren. Ar trebui să fie mai vizibil, pentru că taximetriştii particulari îi abordează imediat pe oameni şi, dacă mai sunt şi străini, nu au cum să ştie că pot ajunge la gară direct cu trenul”, a accentuat Irina Neica, sosită în ţară de la Paris.

Doi polonezi care au aterizat şi ei pe „Henri Coandă” spun că nu ştiau de ruta aceasta, dar au întrebat pe cineva în aeroport. La Gara de Nord există un singur banner, în dreptul liniei unde trage trenul.

CONTRAVALOARE. Biletul se poate cumpăra şi din tren, la acelaşi preţ Foto: Mihai Grigore

NERENTABIL Linia ar putea fi închisă la sfârşitul verii

Chiar dacă trenul care leagă gara bucureşteană de aeroportul din Otopeni are deja mulţi entuziaşti, se zvoneşte că această cursă nu are trai lung, pentru că nu este profitabilă.

În urmă cu o lună, ministrul transporturilor, Radu Berceanu, declara că linia, inaugurată în februarie, va fi închisă, motivând că aduce pierderi, însă nu a dat şi un termen anume.

Mai mult, la sfârşitul lui mai, CFR Călători a decis să anuleze patru curse de seară ale acestui tren. Surse din minister ne-au explicat că, după şase luni de când a fost dată în funcţiune, se va face o analiză, în care se vor evalua pierderile şi, în urma acestei cercetări, se va lua o decizie cu privinţa la păstrarea sau închiderea liniei.

Ne puteți urmări și pe Google News