Sabie de bronz | VIDEO

Sabie de bronz | VIDEO

După aurul de la Sydney 2000, Mihai Covaliu aduce o nouă medalie pentru scrima românească. Sabrerul român a câştigat bronzul olimpic al Jocurilor Olimpice de la Beijing, după ce l-a învins în finala mică pe francezul Julien Pillet, scor 15-11.

Este a doua medalie olimpică pentru delegaţia României la Beijing, după aurul Alinei Dumitru la judo. A fost mai mult o luptă cu sine pentru Covaliu, care părea încă afectat de pierderea meciului din semifinale, disputat împotriva unui alt francez, Nicolas Lopez. Învinsul lui Covaliu în lupta pentru bronz, Julien Pillet, este cel care l-a eliminat în faza optimilor de finală pe celălalt român prezent în concursul de sabie, Rareş Dumitrescu.

Imediat după ce a câştigat bronzul olimpic, Mihai Covaliu a declarat pentru Mediafax că medalia de astăzi este cea mai grea pe care a câştigat-o vreodată.

"E bine că am luat bronzul. Se putea mai bine, dar asta este. E cea mai grea medalie pe care am câştigat-o vreodată. Mi-am dorit-o enorm. A fost un concurs foarte greu, cu adversari foarte bine pregătiţi", a spus Covaliu, care şi-a manifestat regretul faţă de înfrângerea din semifinale, în faţa unui adversar la care nu pierduse niciodată.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Francezul Lopez nu mă bătuse niciodată, dar din păcate a făcut-o tocmai acum, în semifinala olimpică". Semifinală tristă

Meciul cu Pillet s-a disputat la numai un sfert de oră după ce Mihai pierduse semifinala disputată împotriva lui Lopez, scor 13-15.

Covaliu şi Lopez nu au riscat prea mult la primele tuşe, la un moment dat scorul fiind egal, 7-7. Au urmat patru tuşe consecutive pentru român, dar francezul a schimbat tactica şi a revenit în meci. Contraatacurile inteligente i-au adus sabrerului francezului punct după punct. Acelaşi procedeu i-a adus şi punctul decisiv, cel de 15-13.

VEZI FIŞIERE MULTIMEDIA PENTRU VIDEO

Cinci meciuri într-o zi

Mihai Covaliu, campion olimpic acum opt ani la Sydney, a câştigat primul duel al zilei în compania bielorusului Valery Pryiemka cu scorul de 15-9.

A urmat întâlnirea din optimile de finală cu reprezentantul ţării gazdă Hanming Zhou, pe care sabrerul român l-a depăşit cu scorul de 15-12.

Mihai Covaliu şi-a asigurat prezenţa în semifinale după victoria în faţa unui alt sportiv din Belarus, Aliaksandr Buikevich, cu scorul de 15-13. Mihai a fost condus cu scorul de 10-6, dar a reuşit să revină spectaculos.

Rareş Dumitrescu s-a oprit în "optimi"

Rareş Dumitrescu, celălalt român participant la proba de sabie l-a învins, în turul doi, pe senegalezul Mamadou Keita, cu scorul de 15-7, dar s-a oprit în optimi, fiind învins francezul Julien Pillet, cu scorul de 15-13.

Dumitrescu, debutant la Jocurile Olimpice, a cedat greu duelul cu mult mai experimentatul Pillet, reuşind să câştige cinci tuşe consecutive, după ce, la scorul de 12-4 pentru francez, i s-a rupt sabia.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA 14:35