Lumea occidentală, înfrântă în faţa armatei Azerbaidjanului, şi copilul ei răsfăţat Armenia au început din nou să vorbească despre o soluţie politică pe care nu au amintit-o de 30 de ani.
Co-preşedinţii Grupului de la Minsk, Rusia, SUA şi Franţa, grup al ocupaţiei armene din Nagorno-Karabah, ocupaţie în urma căreia şi-au pierdut viaţa 30.000 de oameni din 1992 şi până în prezent şi care a deschis calea părăsirii locurilor natale şi a patriei a 1,5 milioane de azeri turci, au început să lanseze apeluri la "încetarea focului şi dialog". Şi Erevanul, care este disperat, a trecut la un "atac diplomatic de mâna a cincea".
Preşedintele Armeniei, Armen Sarkisisan, care a plecat la Bruxelles s-a rugat de UE şi NATO să fie pus în practică armistiţiul. După Rusia au intervenit şi Statele Unite. Ieri, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, i-a invitat la Washington pe omologul său armean, Zohrab Mnatsakanyan, şi pe cel azer, Ceyhun Bayramov. Iar Teheranul a propus pentru soluţionarea problemei din Nagorno-Karabah un mecanism trilateral format din Iran, Rusia şi Turcia, asemănător Procesului de la Astana.
***
Dar nici Armenia, şi nici Statele Unite nu ar trebui să creadă în mobilizarea diplomatică falsă a Rusiei şi Franţei. Pentru că până acum o lună, prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan, cel pe care sorosiştii l-au adus la putere printr-o mini-revoluţie colorată în 2018, era de neatins.
Pashinyan vizita lobby-ul armenesc din SUA în martie 2019, iar ministrul apărării din guvernul lui, David Tonoyan, declara în acea vizită: "Respingem doctrina militară din acest moment. Susţinem doctrina unui nou război şi unor noi teritorii în loc de teritorii în schimbul păcii."
După care Pashinyan a declarat că nu recunoaște Principiile de la Madrid, semnate în 2009, şi că alte şapte oraşe din Azerbaidjan, în afară de provincia Nagorno-Karabah, aparţin Erevanului. Acelaşi Pashinyan a atacat teritorii locuite de civili în iulie 2020, dar când a văzut că nu face faţă, acum plânge spunând că doreşte o "pace durabilă".
Armenia, care implică din nou atu-ul Rusia, vorbeşte despre ameninţarea transformării provinciei Nagorno-Karabah în Siria dacă nu vor fi respectate acordurile de la Moscova.
***
Însă nu există cineva care să nu ştie ce prevăd acordurile de la Moscova. Regiunea Nagorno-Karabah, care are o suprafaţă de 4 mii 400 km² este compusă oraşele Hankendi, Şuşa, Hocavend, Ağdere şi Hocalı. Armenii au ocupat în afara acestora şi oraşele: Ağdam, Fuzuli, Cebrail, Zengilan, Kubatlı, Lachin şi Kalbadjar. Erevanul nu vrea să renunţe la oraşele Laçin şi Kalbadjar dintre acestea şapte. Şi Moscova susţine acest lucru.
Pentru că aceste două oraşe sunt bogate în resurse de apă şi există şi cel mai mare baraj al ţării, Sarsang. Pentru Armenia, care se luptă cu seceta, aceste două oraşe au o importanţă vitală. În plus, sursele ceaiurilor Tartar şi Hakari se găsesc la Kalbadjar.
Erevenul, care pe front este într-o totală dezordine, bazându-se pe domnii din Occident, ameninţă Baku că "dacă nu le vor lăsa sursele de apă vor transforma Nagorno-Karabah într-o ţară a terorismului şi a morţii, unde situaţia va fi mult mai gravă decât cea din Siria."
Declaraţiile lui Sarkissian şi ale Grupului de la Minsk despre "acordurile de la Moscova, diplomaţie, încetarea focului şi pace" se referă la acest nou plan. (Rador)