Editura Evenimentul si Capital

Să ne întoarcem la Matcă! Satul românesc

Autor: | | 1 Comentarii | 1170 Vizualizari

Ceasul umblă, lovește și vremea stă, vremuiește”, spune foarte pătrunzător, un proverb românesc. Dacă ne aruncăm privirea, măcar pentru o clipă, asupra acestor cuvinte aparent simpliste, vom descoperi în sinea lor o profunzime fină, pe care sufletul românesc a reușit să o imprime în miezul acestei afirmații pline de tâlc.

„Ceasurile, clipele, vârstele, se situează sub semnul ucigător al timpului care nu iartă, trecându-le pe toate prin sita efemerității acestei vieți. Timpul este, probabil, una din temele care a stârnit cea mai adâncă tulburare în sufletul ființei umane și care, cu toate strădaniile efervescente ale civilizațiilor, nu și-a găsit leacul decât într-un singur punct de intersecție. Acolo unde orizontala lumii se întâlnește cu verticala adevăratului Sens al existenței, și anume Dumnezeu. Acest punct despre care pomenim se prezintă ca având dimensiuni infime, lipsite de o înțelegere cuprinzătoare a lucrurilor, ceea ce stârnește, inevitabil, paradoxuri în rândul intelectualilor. Un punct de intersecție care a răsturnat greutatea unei lumi și a înconjurat-o în cea mai frumoasă logică, a credinței în ceea ce pare a fi de necrezut! Legea strămoșească Dacă oamenii, prin sistemul lor de gândire excesiv rațional sau dimpotrivă, prea intuitiv și irațional, au ratat perspectiva de ansamblu a existenței, iată că o găsim în mentalitatea țăranului român, acest „om simplu”, „fără școală”, care, aparent, nu depășește tiparele obișnuite ale individului, dar care păstrează în inimă „legea strămoșească”.

Țăranul român a spus odată, extrem de sugestiv, faptul că „vremea stă, vremuiește”, făcând referire la eternitatea ființei, o eternitate pe care o găsim în chipul cel mai firesc la originea poporului nostru. Deși toate aspectele vieții sunt imprimate de matricea efemerității continue, sufletul omului e veșnic, depășind granițele temporale și spațiale.

În lumea noastră contemporană, aceea a postmodernității, primează legea progresului și a evoluției, ca determinante ale omului rațional, educat să creadă doar ceea ce poate fi demonstrat și are argumente coerente. Chiar și aici, ființa umană nu poate scăpa de „ blestemul” timpului, dar este mult mai preocupată să înțeleagă cum funcționează Universul și cum se poate autodepăși, creând un om nou și superior din toate punctele de vedere.

Adevărul existenței noastre

În consecință, pentru această logică a ordinii mondiale, noțiunile de „veșnicie”, „credință”, „specific” și „lege străbună”, par de-a dreptul scandaloase. Dar pentru noi, cei care purtăm în întreaga ființă pecetea generațiilor care și-au apărat identitatea românească cu preț de sânge, cum poate fi? Cercetându-ne cu sinceritate, vom descoperi că toate aceste principii care alcătuiesc Adevărul existenței noastre, fac parte din firescul lucrurilor. Noi nu trebuie să le învățăm și să le înghițim ca pe niște teoreme matematice, ci trebuie doar să le accesăm, deoarece ele se află adânc înrădăcinate în spiritul ființei românești.

„Neschimbat ca Tine, Doamne”

Iar acum, să facem o incursiune în timp și să ne oprim pentru câteva momente acolo unde își are originea cea mai înaltă formă de frumusețe și cea mai bogată vatră a valorilor, anume satul românesc.

De-a lungul timpului, s-au scris multe despre acest spațiu patriarhal al tradiției și al obiceiurilor specifice, surprinzând trăirile, conflictele, evenimentele și dragostea de frumos, aspecte care au pecetluit trecerea în eternitate a sufletului românesc. Scriitori precum Rebreanu, Slavici, Eminescu sau Marin Preda au reușit prin operele lor artistice de valoare incontestabilă, să înalțe satul la adevărata sa semnificație revelatoare.

Lucian Blaga surprinde fundamentalismul acestei idei în versurile:

„Câte-s altfel - omul, leatul!

Neschimbat e numai satul

dup-atâţi Prieri şi toamne

neschimbat ca Tine, Doamne”.

Putem afirma și noi cu veridicitate că satul, în microcosmosul său, a biruit în deplinătate vitregiile sorții, centralizând în alcătuirea internă o bogăție spirituală copleșitoare, fiind, totodată, deschis față de universalitate, fără a-și pierde unicitatea identitară.

Dumnezeu apare ca un Firesc al vieții

Iar, pentru că fiecare organism viu are în centrul său o inimă care bate neîncetat pentru supraviețuire, voi începe prin a menționa faptul că fiecare sat prezintă central o biserică, un punct de referință în jurul căruia s-a dezvoltat civilizația sătească. Dumnezeu apare ca un Firesc al vieții, așezat deasupra tuturor lucrurilor. Acesta iradiază și cuprinde cu dragostea Sa toată suprafața satului, cu fiecare gospodărie și fiecare suflet. Nașterea, moartea, bucuria, suferința, tinerețea și bătrânețea au în mintea țăranului o semnificație aparte, dominate de coordonate bine stabilite. Părintele Dumitru Stăniloae men ționează în cartea sa „Reflecții despre spiritualitatea poporului român”, o trăsătură de bază a acestuia: „luciditate scânteietoare, tăioasă, care are oroare de neclaritate și destramă orice ceață a ambiguităților”, dându-și seama, concomitent, de limitarea condiției umane. Astfel, țăranul reușește să înalțe rațiunea la o nouă treaptă, a supraraționalului, admițând cu smerenie că unele fapte universale depășeșc cunoașterea omenească.

Traian Basescu arunca BOMBA! Pe cine vrea candidat la prezidentiale! Este fara PRECEDENT

Pagina 1 din 2


Tag-uri: satul romanesc



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI