Să curgă adrenalina la maxim! Fă un sport dur de iarnă

Să curgă adrenalina la maxim! Fă un sport dur de iarnă

Senzaţiile tari pe zăpadă nu sunt deloc ieftine. O distracţie de câteva zile te poate costa şi câteva sute de euro. Cei care practică sporturi extreme de sezon spun însă că merită toţi banii.

Activităţi născocite sau distracţii tradiţionale, reinventate, sporturile extreme de iarnă sunt o alternativă demnă de luat în seamă dacă vrei ceva mai multă adrenalină decât obţii când te dai cu placa sau cu schiurile. O mulţime de astfel de activităţi pot fi practicate şi în staţiunile montane de la noi. Totul este să fie cât mai multă zăpadă, vânt bun şi ceva mai mulţi bani în portofel.

"Snowkitingul este o variantă a snowboardingului sau a schiului, care se foloseşte însă, pentru tracţiune, de gravitaţie şi de forţa vântului", explică George, unul dintre instructorii şcolii Prorider, care oferă şi cursuri pentru acest sport alternativ.

Potrivit acestuia, unul dintre cele mai bune locuri unde te poţi da pe zăpadă cu zmeul este Platoul Bucegilor. Un astfel de curs costă 250 de euro şi se întinde pe 3-4 zile. În aceşti bani intră lecţiile, zmeul (kite), hamul şi elementele de comandă ale zmeului (bară şi linii), nu şi schiurile sau placa de snowboard, şi nici costumul de corp. "Nu este neapărat nevoie să ştii să schiezi sau să te dai cu placa, însă este recomandat", precizează George.

Recunoaşte că este un sport care nu pare deloc ieftin, la o primă privire, însă te scapă de banii daţi pe teleschi sau telecabină.

Tot sporturi cu zmeul sunt şi landkitingul şi kiteboardingul.

Distracţie de 1.000 de lei pe zi

Ceva mai ieftin, mai ales dacă reuşeşti să aduni un grup mai mare de prieteni, este airboardingul, un fel de sanie pneumatică.

Potrivit lui Radu, instructor la Extreme Zone Adventure, o zi de airboarding la Arieşeni costă circa 1.000 de lei pe zi. Este o distracţie deloc ieftină şi din pricina echipamentului destul de scump. Preţul unei astfel de "sănii" poate chiar trece de 300 de euro. Dacă reuşiţi să vă strângeţi suficiente persoane pentru ca această distracţie pe zăpadă să nu vă afecteze prea mult finanţele, ar trebui să aveţi la voi ochelari de schi, mănuşi, haine de schi şi bocanci de iarnă rezistenţi la uzură. În preţ intră închirierea airboard-urilor, împreună cu casca, cotierele şi genunchierele.

Sporturi periculoase

Unul dintre cele mai periculoase sporturi extreme de iarnă este snowkayakingul, care înseamnă alunecare cu caiacul pe zăpadă. Pentru practicarea lui este nevoie de un strat sănătos de zăpadă afânată, de o contrapantă şi de ceva curaj. "Te simţi ca un kamizake", aşa descrie simplu Radu senzaţia pe care ţi-o dă o cursă cu caiacul pe zăpadă. Deoarece în ultimii ani nu a mai nins atât de mult, acest sport nu a putut fi practicat.

Pasionaţii de căţărare pot încerca şi alpinismul pe gheaţă. Se escaladează pereţii de gheaţă formaţi fie din îngheţa rea cascadelor, fie în urma precipitaţiilor îngheţate pe stâncile abrupte. Un curs de cinci zile de alpinism organizat de către şcoala de iarnă Flo Adventure din Cluj Napoca costă 400 de lei. Aceste sport nu este, însă, recomandat decât profesioniştilor.

O etapă din cupa mondială de alpinism pe gheaţă se desfăşoară pe 10 şi 11 februarie la Buşteni. Citiţi şi:

  • Topul sporturilor pe care trebuie să le practici în vacanţa de iarnă, PLUS o nouă metodă de distracţie pe zăpadă|VIDEO

Ne puteți urmări și pe Google News