Să le fie ruşine! Bulgarii îşi vând ţara, şi mai iau şi bani pentru asta

Să le fie ruşine! Bulgarii îşi vând ţara, şi mai iau şi bani pentru asta

Guvernul bulgar va demara pe data de 29 octombrie procedurile pentru vânzarea participaţiilor minoritare deţinute la două companii de distribuţie a energiei electrice controlate de grupul ceh CEZ, a anunţat joi Agenţia pentru privatizare din Bulgaria, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Această tranzacţie ar urma să ajute autorităţile de la Sofia să strângă fondurile necesare pentru a putea să majoreze pensiile anului viitor.

Agenţia pentru privatizare din Bulgaria a precizat că va oferi 63.624 acţiuni (33% din titluri) la CEZ Power Distribution Bulgaria şi 1.650 acţiuni (33%) la CEZ Electro Bulgaria.

Potrivit unor surse citate de Reuters, vânzarea se va derula prin intermediul bursei de la Sofia, iar oficialii bulgari speră să strângă peste 100 milioane de leva (51 milioane de euro). Au mai vândut şi alte participaţii Cele două companii controlate de CEZ furnizează energie electrică pentru 1,9 milioane clienţi din Sofia şi nord-vestul Bulgariei iar la finele lui 2011 activele lor combinate se ridicau la 938 milioane de leva. Oficialii diviziei CEZ din Bulgaria nu au spus dacă firma va face o ofertă.

La începutul acestei luni, guvernul bulgar a vândut două pachete de 33% la alte două companii de distribuţie a energiei electrice controlate firma cehă Energo Pro. Vânzarea s-a derulat prin intermediul bursei de la Sofia acţiunile fiind cumpărate de acţionarul majoritar la un preţ de 67,6 milioane leva.

Anterior, la finele anului trecut, statul bulgar a strâns 93 milioane leva din vânzarea pachetelor minoritare pe care le mai deţinea la două companii de distribuţie controlate de grupul austriac EVN.

Ne puteți urmări și pe Google News