Creșterea pensiilor care a intrat în vigoare îi avantajează, în principal pe cei care aveau deja pensii mari. Fiind o creștere procentuală, aceasta se aplică la veniturile aflate în plată pe care le majorează corespunzător. Astfel, pentru cei care primeau până la 1 septembriei 1.000 de lei, creșterea este de doar 140 de lei, în vreme ce pentru cei care încasau 5.000 de lei, aceasta va fi de 700 de lei,

Conform statisticilor publicatre de Casa Națională de Pensii, în luna septembrie s-a dublat numărul persoanelor care încasează pensii mai mari de 5.000 de lei. Numărul celor care încasau pensii de peste 5.000 lei a crescut de la 27.500, în luna august, la 51.600, în luna septembrie.

Peste 1.2 milioane de români, din cei aproape 4,7 milioane de pensionari, au primit în septembrie o pensie mai mare de două mii de lei.

„Se poate ajunge la situația în care cei cu pensii mari deja primesc niște bani mai mulți decât au contribuit și deja devin speciali prin aceste majorări. Nu este normal. Tocmai de aceea eu am propus conceptul de pensie minimă egală cu salariul minim, 1.450 de lei net, ceea ce ar fi însemnat ca pentru unii să fie o majorare cu 30-40% a pensiilor, iar cineva cu 5.000 de lei pensie se ducea la 5.200 lei pensia, ceea ce însemna 4%”, a explicat analistul economic Iancu Guda, citat de digi24.ro.

Pe de altă parte, dacă va intra în vigoare majorarea de 40%, așa cum a fost votată de Parlament, presiunea pe bugetul din acest an, dar mai ales pe cel de anul viitor va fi foarte mare, iar acest lucru ar putea avea ca efect introducerea unor noi taxe. Asta cu condiția ca Guvernul să nu renunțe la investițiile publice. De altfel, specialiștii în economie sunt de părere că și actuala majorare a pensiilor, aplicată de la 1 septembrie reprezintă un efort financiar prea mare pentru bugetul de stat.

România se împrumută cu disperare. Încă un miliard, pe datorie. Ce spune Câțu

Parchetul așteptat să lămurească situația de la Sectorul 1. PSD nu are încredere în Biroul electoral