Pentru a-i ajuta și pe alții să lupte împotriva virusului chinezesc, prefectul județului Olt a donat plasmă pentru a doua oară de la vindecare.
Prefectul judeţului Olt, Florin Homorean, care a avut COVID-19, a donat sânge, vineri, pentru a doua oară de la vindecare, în vederea prelucrării plasmei, potrivit unui mesaj postat pe facebook de Centrul de Transfuzii (CTS) Slatina.
Centrul de Transfuzii menţionează că vineri s-au mai prezentat alţi 30 de donatori.
Pentru a doua oară donator de plasmă după ce s-a vindecat de COVID-19! Domnul prefect al judeţului nostru, care a trecut azi pragul Centrului de Transfuzie din Slatina, a donat sânge în vederea prelucrării plasmei preţioase, alături de alţi 30 de donatori inimoşi prezenţi! Ne încântă acele zile în care donatorii sunt în număr crescut, pentru că aşa ştim că toate cererile de sânge din spitale vor putea fi onorate!", au scris reprezentanţii CTS pe facebook.
Prefectul a îndemnat persoanele vindecate de infecţia cu noul coronavirus să doneze sânge, arătând că o plasma de la o persoană poate salva trei vieţi.
„Când medicii fac orice pentru noi, se cuvine să facem şi noi ceva pentru cei din jurul nostru. Eu am ales să donez sânge, pentru a doua oară. Este modul meu de a da ceva înapoi celor care se îngrijesc zi şi noapte de sănătatea noastră.
Şi este felul în care pot ajuta, la rândul meu, alţi oameni, oferind speranţă celor fără speranţă. Vă îndemn pe toţi cei care aţi trecut prin drama acestei boli să priviţi spre cei ce luptă pe patul de spital pentru a supravieţui, să empatizaţi cu suferinţa lor, să le salvaţi vieţile. Donaţi sânge!!! Un singur gest al nostru, al celor vindecaţi de COVID, poate salva alte trei vieţi.
Nicio funcţie, nicio putere şi nicio poziţie socială nu au efect în faţa virusului. Solidaritatea însă, da!”, a scris Florin Homorean într-o postare pe facebook.
În judeţul Olt, de la începutul pandemiei au fost confirmate 4.128 de cazuri, vineri fiind raportate 109 cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2. Dintre persoanele confirmate 120 au decedat, scrie Agerpres.